Filmul "Roma" a fost desemnat "cel mai bun film" iar Alfonso Cuaron a fost recompensat cu trofeul la categoria "cel mai bun regizor", la cea de-a 24-a ediţie a Critics’ Choice Awards, care a avut loc, duminică seară, la Santa Monica. Pelicula a câştigat şi trofeul pentru "cea mai bună imagine" şi "cel mai bun film într-o limbă străină", potrivit Variety.
"The Americans" (FX), "The Marvelous Mrs. Maisel" şi "The Assassination of Gianni Versace: American Crime Story" (Amazon) au primit cele mai importante premii dedicate televiziunii.
Christian Bale a câştigat premiul la categoria "cel mai bun actor în rol principal" pentru "Vice", iar Lady Gaga ("A Star Is Born") şi Glenn Close ("The Wife") - la categoria feminină.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Lady Gaga a primit şi premiul pentru "cel mai bun cântec", pentru "Shallow". Mahershala Ali ("Green Book") şi Regina King ("If Beale Street Could Talk") au fost câştigători la categoriile dedicate rolurilor secundare.
Premiile pentru scenarii au revenit lui Paul Schrader ("First Reformed") şi Barry Jenkins ("If Beale Street Could Talk"), în timp ce Elsie Fisher din "Eighth Grade" a câştigat premiul pentru tânără speranţă.
La categoriile filmelor de comedie, "Crazy Rich Asians" a câştigat cele mai importante trofee, cu Bale şi Olivia Colman ("The Favorite") recompenaţi pentru actorie. "Mission: Impossible - Fallout" a primit premiul pentru film de acţiune.
"Black Panther" a condus la categoriile "cel mai bun costum", "cele mai bune efecte vizuale" şi "cea mai bună producţie de design".
"First Man" a primit premiile pentru "cel mai bun montaj" şi "cea mai bună coloană sonoră". "Vice" a triumfat la categoria "cel mai bun machiaj".
Anul acesta, cel mai nominalizat film a fost "The Favourite".
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.