Brigitte Macron, prima doamnă a Franţei, va apărea pentru scurt timp în a doua parte a sezonului 4 din "Emily in Paris", care va fi difuzat pe Netflix de joi.
„Să filmez cu ea a fost atât o onoare, cât şi o adevărată plăcere”, a declarat, pentru revista Elle, Lily Collins, care interpretează personajul principal.
Publicaţia precizează că este vorba despre o apariţie de scurtă durată, filmată în timpul unei vizite a primei doamne pe platourile de filmare, în aprilie.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Speculaţiile au început atunci când Brigitte Macron a vizitat platoul de filmare al acestui al patrulea sezon. Vizita sa pe platou, relatată la acea vreme de Le Point şi Paris Match, a fost imediat interpretată de Daily Mail ca un semn că ea va apărea în serial. Dar nici echipa de producţie şi nici Netflix nu au făcut un anunţ până acum.
Soţia preşedintelui francez a avut deja o mică istorie cu acest serial creat de Darren Star ("Sex and the City"), care povesteşte aventurile unei tinere americane expatriate. În sezonul 1, numărul de abonaţi ai lui Emily Cooper s-a multiplicat atunci când Brigitte Macron - interpretată de o dublură, filmată doar din spate - a retransmis una dintre publicaţiile sale pe reţelele sociale.
Prima doamnă a fost, de asemenea, menţionată într-o replică a personajului lui Kate Walsh, când Gala îşi aminteşte: „Francezii iubesc femeile în vârstă. Uită-te la preşedintele lor”.
Revista a adăugat că Brigitte Macron este o telespectatoare obişnuită a serialului şi că este la curent cu toate episoadele. Ea i-a găzduit chiar pe Lily Collins şi Darren Star la Palatul Élysée în timpul filmărilor pentru sezonul 3, în decembrie 2022. „Ideea apariţiei ne-a venit când eu şi Darren am întâlnit-o”, povesteşte actriţa pentru Elle: „Este o mare fană a serialului şi a primit cu mult umor evocarea personajului ei în sezonul 1”.
Cât despre Darren Star, el vede în această apariţie „o recunoaştere a impactului serialului asupra atractivităţii Franţei”. Şi el laudă calităţile actoriceşti ale lui Brigitte Macron: „O face cu talent!".
Potrivit BFM TV, nu este prima dată când soţia lui Emmanuel Macron îşi încearcă norocul în comedie. Ea s-a jucat pe sine într-un episod al programului "Vestiaires".
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...