Piaţa San Marco şi Podul Rialto de pe Canal Grande vor fi iluminate de Crăciun, au decis autorităţile veneţiene în ciuda pandemiei şi a lipsei turiştilor, scrie AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În Piaţa San Marco, unde se află faimoasa bazilică cu acelaşi nume, artistul italian Fabrizio Plessi a instalat un singur brad de Căricun între două coloane înalte, în locul unde aveau loc execuţiile pe când Serenissima era încă o republică independentă. 

Ecrane enorme dreptunghiulare sunt aşezate în forma unui tradiţional brad de Crăciun şi vor proiecta imagini aurii. Noaptea, aceste ecrane vor lumina piaţa şi trecătorii cu o lumină caldă care se va reflecta pe dalele din celebra piaţă. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

"Scopul meu este de a lumina acest oraş, care are nevoie de lumină, de cultură, de noi emoţii", a explicat la AFPTV Fabrizio Plessi. 

Din cauza pandemiei, "acest Crăciun este diferit de altele", recunoaşte el. "Din nefericire, avem această problemă ca toată lumea, dar gândesc pozitiv", a adăugat el. 

Întrebat despre caracterul iconoclast şi inovator al bradului său de Crăciun, el a răspuns: "Lucrez mult cu digitalul şi toate instrumentele contemporane pentru că eu cred că un artist trebuie să folosească toate mijloacele pe care epoca sa i le pune la dispoziţie". 

Tot în Piaţa San Marco, a fost instalată, în faţa maiestuoasei bazilici, o altă operă a sa, intitulată "L’età dell’oro"

"Să am două opere mari într-o piaţă atât de minunată este un privilegiu enorm", a spus artistul. 

În afară de Piaţa San Marco, Podul Rialto, alt simbol al Cetăţii Dogilor, va beneficia de o iluminare excepţională de sărbătorile de sfâşit de an. Imagini vor fi proiectate pe arcadele sale, ca nişte îngeri, dar şi celebrul leu auriu pe fundal roşu, simbol al oraşului.           


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.