"The Wild Robot" de la Universal şi DreamWorks Animation a ajuns pe primul loc în box-office-ul nord-american, cu încasări 35 de milioane de dolari din 3.962 de săli. „Megalopolis”, epopeea SF a lui Francis Ford Coppola, a debutat dezastruos, cu venituri de doar 4 milioane de dolari din 1.854 de săli, conform Variety.
Vânzările de bilete pentru "Megalopolis" au fost mai mici decât previziunile iniţiale de 5 până la 7 milioane de dolari, ceea ce este dezastruos din punct de vedere financiar pentru filmul cu un buget de 120 de milioane de dolari. Prin comparaţie, proiectul lui Kevin Costner, în mare parte autofinanţat, cu un buget de 100 de milioane de dolari, "Horizon: An American Saga - Part One" a ajuns la 11 milioane de dolari în timpul verii, înainte de a strânge 36 de milioane de dolari în întreaga lume. Ca urmare, planurile de lansare a "Part Two" au fost amânate pe termen nedefinit.
"Megalopolis" a debutat pe locul al şaselea, în urma filmului indian de acţiune în limba Telugu "Devara: Part 1". Recenzile au fost extrem de divergente, The New York Times numind filmul "minunat de straniu", iar Associated Press afirmând că este "aproape imposibil de digerat într-o singură vizionare, derutantă".
Lionsgate a lansat "Megalopolis" în SUA, dar nu este responsabilă pentru costurile de distribuţie sau marketing. În schimb, Coppola, regizorul premiat cu Oscar al trilogiei "The Godfather" şi al filmului "Apocalypse Now", este cel care a autofinanţat proiectul şi este responsabil pentru cheltuieli. Ca parte a eforturilor de promovare, Lionsgate a încercat să profite de discordia filmului cu un trailer care citează critici de film cunoscuţi care iniţial au respins filmele lui Coppola care au devenit clasice. Cu toate acestea, revista Vulture a relatat pentru prima dată că aceste citate au fost fabricate sau generate de AI, ceea ce a determinat Lionsgate să îşi ceară scuze şi să retragă spotul. Plasat într-o Americă futuristă, "Megalopolis" urmăreşte un arhitect (Adam Driver) care se confruntă cu primarul corupt (Giancarlo Esposito) pentru a stabili cum să reconstruiască metropola New Rome după un dezastru. În film mai joacă Nathalie Emmanuel, Aubrey Plaza, Shia LaBeouf, Jon Voight şi Laurence Fishburne.
"The Wild Robot" a costat 78 de milioane de dolari, aşa că speră să se bucure de puterea de rezistenţă de care au beneficiat filmele animate de familie post-pandemice precum "Elemental" de la Pixar şi "Migration" de la Illumination, ambele transformând sentimentele pozitive în vânzări de bilete în lunile de după debutul lor. "The Wild Robot" a fost apreciat de critici şi de public - a obţinut un scor de 98% la Rotten Tomatoes şi "A" la CinemaScore - ceea ce este de bun augur pentru proiecţiile în cinematografe.
Filmul a început deja să ruleze la box office-ul internaţional, unde a câştigat până acum 18 milioane de dolari pentru un total global de 53 de milioane de dolari. Lupita Nyong'o conduce distribuţia de voci a filmului, interpretând rolul unui robot pe nume Roz, care rămâne izolată pe o insulă nelocuită şi care dezvoltă în curând o legătură cu un pui de căprioară orfan. Pedro Pascal, Kit Connor, Bill Nighy, Mark Hamill şi Catherine O'Hara dau voce animalelor care se împrietenesc cu Roz pe parcursul filmului.
"Beetlejuice Beetlejuice" a coborât pe locul al doilea. Înfricoşătoarea continuare a lui Tim Burton a adus 16 milioane de dolari din 3.804 săli în al patrulea weekend de la lansare. Până în prezent, filmul a generat 250 de milioane de dolari la nivel naţional şi 373,3 milioane de dolari la nivel global.
Filmul animat "Transformers One" de la Paramount, cu Chris Hemsworth şi Brian Tyree Henry în rolurile tinerilor Optimus Prime şi Megatron, a coborât pe locul trei. Filmul a obţinut 9,3 milioane de dolari din 3.970 de săli, marcând o scădere abruptă de 63% faţă de debut. "Transformers One" a încasat 39,1 milioane de dolari la box office-ul naţional şi 72 de milioane de dolari la nivel global. Producţia a costat 75 de milioane de dolari.
Filmul indian de acţiune în limba telugu "Devara: Part 1" a debutat pe locul al patrulea, acumulând 6,7 milioane de dolari din doar 1.040 de cinematografe. Filmul de trei ore, cu actorul din "RRR" N. T. Rama Rao Jr. în rol dublu, urmăreşte un bărbat care află că fratele său face contrabandă cu arme, transformând fraţii în duşmani.
"Speak No Evil", remake-ul Universal şi Blumhouse al thrillerului horror danez din 2022, a completat top cinci cu 4,3 milioane de dolari din 2.661 de săli de cinema. Acesta este un declin de 27% faţă de weekendul precedent, o menţinere de bun augur pentru orice film în al treilea weekend de lansare. Până în prezent, comedia cu James McAvoy şi Mackenzie Davis, a avut încasări de 28 de milioane de dolari în America de Nord şi 57,7 milioane de dolari în întreaga lume.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.