Bernie Taupin, care scrie melodii cu Elton John de mai bine de jumătate de secol, va organiza prima sa expoziţie din Marea Britanie, luna viitoare, la galeria Iconic Images din centrul Londrei.
Într-un interviu, el a spus pentru The Guardian: „Nu sunt nicidecum Greta Garbo, dar nu am putut face genul de lucruri pe care le face el [John]. El este probabil unul dintre cele mai recognoscibile personaje din lume şi este greu să trăieşti în acea bulă. Nu am putut face asta". „El este exemplar în asta, dar îmi place să pot merge singur la piaţă şi să-mi iau cafeaua dimineaţa. Tin foarte mult la mine. Sunt o persoană foarte privată. Nu îmi place atât de mult celebritatea”, a adăugat Taupin.
Arta a fost o pasiune de-a lungul vieţii pentru Taupin şi, dacă nu ar fi avut şansă în calitate de compozitor, ar fi putut foarte bine să urmeze o carieră în artă. Fiu al unui fermier din Lincolnshire, l-a cunoscut pe John la Londra în 1967, după ce fiecare a răspuns la acelaşi anunţ al casei de discuri pentru compozitori. Taupin avea 17 ani şi nu ştia să scrie melodii, iar cântăreţul şi pianistul John - pe atunci cunoscut sub numele de Reginald Dwight - avea 20 de ani şi nu putea scrie versuri.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Au devenit cei mai apropiaţi parteneri muzicali, lirismul cuvintelor lui Taupin inspirând melodiile lui John. Multe dintre creaţiile lor legendare includ "Rocket Man", "Crocodile Rock", "Candle in the Wind", "Sorry Seems to Be the Hardest Word", "Goodbye Yellow Brick Road" şi "Daniel".
Cei doi au scris întotdeauna separat. Taupin spune că a scris zeci de cântece noi, dar acestea sunt într-un stadiu incipient şi încă nu i le-a arătat lui John: „Prea devreme pentru a spune ceva despre asta acum”, adaugă el.
Din 1970, Taupin locuieşte în principal în SUA, unde a expus piese mixte cu obiecte găsite.
Expoziţia sa de la galeria Iconic Images este inspirată de prietenul său, fotograful Terry O’Neill, ale cărui fotografii au surprins spiritul lumilor pop şi cinematografice din anii 1960 şi 1970.
Intitulată "Taupin şi O'Neill: două feţe ale anilor '60", expoziţia prezintă 15 picturi mixte, fiecare o reluare pop-art a uneia dintre imaginile fotografului cu chipuri celebre ale deceniului, inclusiv Audrey Hepburn, John Lennon şi regina Elizabeth: „Anii 1960 au fost foarte vii şi plini de culoare”, spune Taupin. „Vremurile se schimbau rapid şi aceştia erau oamenii care se aflau în pragul acelei schimbări... Erau luminile care ardeau cel mai mult".
Înainte de moartea lui O’Neill în 2019, au colaborat la proiect, spune Taupin. „Terry a fost foarte dornic... Nu ştiam cu adevărat cum sau când să le prezentăm. De aceea au fost amânate pentru o vreme".
Discutând despre imaginile reinterpretate, el a spus: „Portretul lui Paul Newman, de exemplu, este o combinaţie de vopsea acrilică spray şi ambalaje de gumă de mestecat... [Cu] portretul reginei şi al prinţului Philip am scos tapiţeria care se afla în spate şi am completat cu (un colaj) de ambalaje care sunt în întregime englezeşti".
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.