Asociaţia Presei Străine de la Hollywood (Hollywood Foreign Press Association, HFPA) i-a anunţat pe prezentatorii celei de-a 80-a ediţii a Globurilor de Aur care va avea loc la 10 ianuarie, potrivit Variety.
Programul pentru gală îi include pe nominalizaţii Ana de Armas, Jamie Lee Curtis şi Niecy Nash-Betts, precum şi pe Ana Gasteyer, Billy Porter, Colman Domingo, Natasha Lyonne, Michaela Jaé Rodriguez, Nicole Byer, Quentin Tarantino şi Tracy Morgan.
Alţi nominalizaţi care ar putea fi prezenţi la ceremonie sunt: Austin Butler („Elvis”); echipa filmului „The Fabelmans” formată din Steven Spielberg, Michelle Williams şi Tony Kushner; şi, cel mai probabil, Daniel Craig („Glass Onion: A Knives Out Mystery”).
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Echipa din spatele filmului de animaţie selectat „Turning Red”, inclusiv regizorul Domee Shi, este de asemenea aşteptată, la fel şi regizorul „Decision to Leave”, Park Chan-wook, al cărui film este nominalizat la categoria "cel mai bun film în altă limbă decât engleza". Pe listă se află şi vedetele „All Quiet on the Western Front” Felix Kammerer şi Daniel Brühl.
Printre nominalizaţii la categoriile pentru televiziune care vor fi în sală se numără: Kevin Costner ("Yellowstone"), Sheryl Lee Ralph ("Abbott Elementary"), dubla nominalizată Julia Garner ("Ozark" şi "Inventing Anna"), Niecy Nash ("Dahmer - Monster: Jeffrey Dahmer Story”), Elizabeth Debicki („The Crown”), co-starurile „Hacks” Jean Smart şi Hannah Einbinder, Jenna Ortega („Wednesday”), Kaley Cuoco („The Flight Attendant”), Jessica Chastain („George & Tammy”) şi Jeremy Allen White („The Bear”). Andrew Garfield („Under the Banner of Heaven”) ar putea participa.
După ce aproape doi ani s-a confruntat cu critici legate de lipsa de diversitate a Asociaţiei Presei Străine de la Hollywood în rândul membrilor săi şi a plângerilor privind practicile lipsite de etică, ceremonia Globurilor de Aur caută să redevină una dintre cele mai strălucitoare de la Hollywood, cu potenţialul de a influenţa votul pentru Premiile Oscar şi SAG.
Starul din „The Whale” Brendan Fraser este singurul nominalizat care a declarat public că nu va participa din cauza experienţei sale anterioare cu HFPA. Vor exista şi alte absenţe, dar nu neapărat din cauza unor probleme cu organizaţia. Hugh Jackman („The Son”) va fi la New York, unde joacă pe Broadway în „The Music Man”. John Lithgow („The Old Man”) filmează în Europa, în timp ce Diego Luna („Andor”) nu va fi prezent cel mai probabil din cauză că lucrează la producţia sezonului 2 al seriei „Star Wars”.
De asemenea, HFPA a anunţat luni că artista, compozitoarea, producătoarea şi activista Sony Music Masterworks, Chloe Flower, va apărea în timpul transmisiunii şi va lansa o nouă melodie, „Golden Hour”.
Transmisia de trei ore, difuzată în direct pe NBC şi Peacock de la Beverly Hilton, va fi găzduită de câştigătorul Emmy Jerrod Carmichael. Seara va include omagii aduse lui Ryan Murphy, care va primi al patrulea Premiu "Carol Burnett", şi lui Eddie Murphy, care este onorat cu Premiul "Cecil B. DeMille".
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...