Actorul Billy Connolly va primi titlul de cavaler din partea reginei Elisabeta a Marii Britanii, cu câteva săptămâni înainte de împlinirea vârstei de 75 de ani, anunţă BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Connolly va fi onorat pentru serviicile aduse industriei de divertisment şi pentru acţiunile sale filantropice. 

După aflarea veştii, el a declarat pentru BBC: "Sunt puţin stânjenit, dar în sufletul meu sunt foarte încântat să-l primesc". 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Actorul născut la Glasgow şi-a dorit ca sora şi părinţii săi să fi fost în viaţă să-l vadă cavaler. "Aş fi vrut ca sora mea să fie aici. Sora mea Flo a murit anul trecut şi i-ar fi plăcut asta, iar părinţii mei au decedat amândoi, aşa că mi-ar fi plăcut să mă vadă", a spus el. 

"Mă simt ca şi cum ar trebui să mi se spună Lancelot. Sir Lancelot ar fi drăguţ. Sir Billy nu sună chiar la fel", a adăugat el. 

Pe lângă roluri de comedie, Connolly a jucat în filme precum "Brave", "A Series of Unfortunate Events", "Mrs Brown" şi "The Hobbit: The Battle Of The Five Armies".

În 2013 el a anunţat că se tratează de Parkinson, admiţând că a început să uite replicile în timpul spectacolelor.

Luni, el s-a aflat la Londra, la o recepţie, găzduită de premierul Theresa May în Downing Street, care a marcat 200 de ani de când dr. James Parkinson a scris eseul despre boală. Actorul a fost însoţit de actriţa devenită psiholog şi autor, Pamela Stephenson, soţia sa din 1989. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.