AmRest, una dintre cele mai mari platforme europene de restaurante şi servicii alimentare, va redeschide pe 26 septembrie primul restaurant Burger King în România, din cadrul grupului polonez, în centrul comercial Mega Mall din Capitală, iar alte două restaurante vor fi deschise în Bucureşti până la sfârşitul anului, se arată într-un comunicat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Home of the Whopper va fi în incinta Mega Mall şi va avea o echipă de 46 de experţi”, informează comunicatul.

Alte două restaurante vor fi deschise până la sfârşitul anului şi cinci-şase anul viitor.

”Cu o strategie de expansiune ambiţioasă, până la sfărşitul anului 2019, vom mai deschide alte două restaurante în Bucureşti: unul tot într-un mall şi unul într-o zonă centrală din Bucureşti. Astfel, vom încheia anul 2019 cu un număr de trei restaurante deschise în Bucureşti. De asemenea, planurile noastre pentru 2020 sunt să deschidem cinci sau şase noi restaurante în capitală. Piaţa de restaurante cu servire rapidă din România are foarte mult potenţial şi, totodată, clienţi foarte pasionaţi atunci când vine vorba de burgeri, dar suntem încrezători că întreaga echipă Burger King şi AmRest este pregătită să facă faţă acestor aşteptări”, a declarat Alan Laughlin, preşedinte Burger King AmRest.

AmRest şi Burger King anunţă că vor continua campania de recrutare în Bucureşti, iar oferta salarială porneşte de la 1.750 lei net (2.950 lei brut) pentru lucrătorii din restaurante (crew members) şi 2.500 – 3.800 lei net (4.250 – 6.500 lei brut) pentru manageri. Printre beneficiile pe care obţin toţi angajaţii Burger King se numără tichete de masă, asigurare medicală şi bonusuri adiţionale atractive.  

AmRest Holdings este unul dintre cei mai mari operatori de restaurante multi-brand tip franciză din Europa, cu un portofoliu ce cuprinde 10 branduri în 25 de ţări.

AmRest operează francize pentru branduri precum KFC, Pizza Hut, Starbucks şi Burger King, pentru mărcile proprii Sushi Shop, La Tagliatella, Bacoa, Blue Frog şi KABB, precum şi pentru brandul online Pokai. În România, AmRest operează reţeaua de cafenele Starbucks şi, începând de anul acesta, lanţul de restaurant Burger King. 

Zilnic, peste 11 milioane de clienţi vizitează restaurantele Burger King din întreaga lume.

În prezent, în aeroportul Otopeni, funcţionează un restaurant Burger King.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.