Alunecările de teren din zona dealului Bucium, situat lângă lotul 3 al autostrăzii Sibiu-Orăştie, supranumit "autostrada scufundată", s-au stabilizat şi nu pun în pericol siguranţa şoferilor, potrivit raportelor prezentate periodic, a anunţat joi, la solicitarea News.ro, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Asociaţia Construim România a anunţat miercuri că dealul continuă să alunece accelerat spre autostradă.

”Aşa cum Asociaţia Construim România a susţinut în mod repetat în ultimii trei ani şi contrar asigurărilor nefondate din partea CNAIR, Dealul Bucium continuă să alunece vizibil şi semnificativ accelerat faţă de 2016 spre autostrada A1 Orăştie - Sibiu Lot 3 în zona Aciliu. Lucru firesc, ţinând cont că sezonul de iarnă-primăvară 2016-2017 a fost semnificativ mai bogat în precipitaţii, chiar abundente, faţă de sezonul similar 2015-2016”, a scris asociaţia pe pagina sa de Facebook.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Reprezentanţii CNAIR susţin însă că alunecarea a stagnat, iar situaţia este monitorizată zilnic.

”Din rapoartele prezentate periodic, rezultă că alunecările s-au stabilizat şi ca atare nu pun în pericol siguranţa participanţilor la trafic. În zona este montat un sistem de monitorizare (inclinometre), care arată ca fenomenul de alunecare a stagnat”, se arată în răspunsul trimis la solicitarea News.ro.

Compania a subliniat că, în prezent, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Brasov execută lucrări de întreţinere şi de punere în siguranţă în zonele în care lucrările de construcţie nu au fost finalizate de constructorul Saligni Impregilo, inclusiv in zona dealului Bucium. În plus, reprezentanţii CNAIR susţin că există un contract în derulare cu Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti care monitorizează periodic zona dealului Bucium.

”Aşteptam rezultatul expertizei generale, din care vor rezulta soluţiile tehnice în cazul în care se reactivează alunecarea. Chiar dacă fenomenul de alunecare nu mai există, beneficiarul (CNAR) monitorizează zilnic situatia. Documentaţia pentru contractul de expertiză, comandată de CNAIR, se afla în acest moment la ANAP (Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice – n.r.) pentru validare”, se arată în răspunsul trimis de CNAIR.

Potrivit asociaţiei Construim România, în plus, pe lângă alunecările versantului nordic, au apărut alunecări şi pe versantul sudic, unde ”coloanele forate de CFR pentru a susţine Magistrala 200 încep să fie vizibile pentru că pământul alunecă de lângă ele. Mai mult, în apropiere de Viaductul Aciliu versantul sudic al debleului împinge sub autostradă, ceea ce face tot mai vizibilă o umflare a acesteia”.

La finalul lunii mai, CNAIR a anunţat că a finalizat documentaţia pentru licitaţia în vederea realizării unei expertize tehnice pentru lotul 3 al autostrăzii Sibiu-Orăştie şi a trimis documentele spre validare la ANAP pentru a lansa licitaţia, estimând valoarea contractului la 3 milioane lei fără TVA. În ultimele luni au apărut probleme pe lotul 3 legate de lăsarea asfaltului în anumite zone şi apariţia unor denivelări pe şosea.

În ianuarie, CNAIR a impus restricţii de circulaţie, ridicate între timp, între Sălişte şi Sebeş, din cauza apariţiei unor denivelări. După finalizarea expertizei tehnice, CNAIR va organiza o noua licitaţie pentru încheierea unui contract de lucrări, proiectare şi execuţie, pentru consolidarea lotului 3. În plus, CNAIR va lua măsuri pentru recuperarea costurilor rezultate ca urmare a remedierii lucrărilor neconforme, precum şi a finalizării lucrărilor de consolidare. CNAIR a executat garanţia de bună execuţie stabilită în contractul încheiat cu firma italiană care a construit lotul 3, Salini Impregilo, în valoare de 60,5 milioane lei.

Cei 22 de kilometri ai lotului 3 al autostrăzii Sibiu-Orăştie, numită ”autostrada scufundată” din cauza problemelor grave de structură din trecut, au fost redeschişi traficului în octombrie 2016. Consolidarea acestui lot, demarată în aprilie 2016, a fost prima lucrare executată în regie proprie de către CNAIR. Lotul 3 a fost inaugurat în noiembrie 2014, cu două zile înainte de turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, în prezenţa premierului Victor Ponta la acel moment, candidat pentru funcţia de preşedinte al statului.

În septembrie 2015, lotul a fost închis, iar o porţiune de câteva sute de metri a fost demolată, din cauză că au apărut fisuri şi denivelări grave pe carosabil. Contractul dintre fosta CNADNR şi grupul italian Impregilo, care a devenit ulterior Salini Impregilo, în vederea construirii celor 22 de kilometri ai lotului 3, a fost semnat în 2011 şi a fost reziliat în ianuarie 2016.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.