Castelion, un startup care încearcă să construiască o armă hipersonică pentru Pentagon, şi-a testat sistemul pentru prima dată, a declarat luni pentru Reuters, în timp ce un grup tot mai mare de producători de arme hipersonice mici provoacă marii contractori de apărare cu produse mai puţin costisitoare, fabricate rapid.
Statele Unite şi China sunt angajate într-o cursă a înarmărilor pentru a dezvolta cele mai letale arme hipersonice, care călătoresc în atmosfera superioară cu o viteză de peste cinci ori mai mare decât sunetul şi sunt concepute pentru a se sustrage apărării tradiţionale.
”Acest zbor de testare, primul dintre multele planificate pentru anul acesta, demonstrează abordarea noastră de dezvoltare rapidă şi este o piatră de hotar majoră pentru companie. Acum avem o platformă de testare hipersonică low-cost gata să fie lansată la cerere”, a declarat Bryon Hargis, CEO şi co-fondator al Castelion, a declarat pentru Reuters într-o declaraţie.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Companii din SUA precum Castelion, Raytheon, parte a RTX, şi Lockheed Martin, toate lucrează pentru a dezvolta noua clasă de arme, care se va traduce în contracte mari dacă producţia poate fi mărită.
Compania americană privată Stratolaunch a declarat sâmbătă că a finalizat cu succes primul zbor cu motor al vehiculului său de testare hipersonic reutilizabil Talon-A.
Castelion are deja contracte cu U.S. Air Force şi U.S. Navy, a declarat compania pentru Reuters într-o declaraţie referitoare la test, care nu a inclus un dispozitiv exploziv, despre care a spus că a avut loc sâmbătă.
Susţinut de o finanţare de 14,2 milioane de dolari, condusă împreună de investitorii Andreessen Horowitz şi Lavrock Ventures, micuţul startup a efectuat în secret zeci de teste de componente, din iunie 2023.
Compania şi-a stabilit obiectivul de a proiecta şi construi un sistem de arme complet, care să includă o rachetă hipersonică, o staţie de control şi o legătură de date.
Testarea cu succes a sistemului de rachete de sâmbătă ridică miza pentru rivalii RTX şi Lockheed Martin - contractori de arme ai Pentagonului care luptă pentru fonduri de miliarde pentru a construi arme hipersonice.
China şi Rusia au ambele programe competitive de arme hipersonice în ceea ce a devenit o cursă geopolitică pentru dezvoltarea şi lansarea de rachete care îşi pot schimba direcţia în timp ce călătoresc cu o viteză de câteva ori mai mare decât cea a sunetului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.