Brandul internaţional Sotheby’s s-a lansat marţi, în România, sub numele Romania Sotheby’s International Realty, compania românească devenind cel mai nou membru al celebrei reţele globale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Sotheby’s International Realty Affiliates LLC s-a asociat cu Artmark Historical Estate, companie ce a aparţinut grupului Artmark - platformă de promovare culturală din piaţa românească de artă, istorie şi bunuri simbolice.

Potrivit unui comunicat remis News.ro, Romania Sotheby’s International Realty reprezintă un gir pentru viitorul pieţei de bunuri culturale şi imobile de patrimoniu din România, concentrându-se pe procesul de achiziţii de proprietăţi istorice şi de lux din ţară şi oferind, la nivel global, accesul la proprietăţile reprezentative din România, sub umbrela internaţională a diviziei de imobiliare a celei mai vechi case de licitaţii de artă din lume.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Sotheby’s a fost înfiinţată în 1744, iar sub brandul Sotheby’s International Realty se operează, începând cu 1976, cea mai semnificativă punere în valoare de imobile istorice ori rezidenţiale de lux în peste 72 de ţări din întreaga lume şi cu un volum record de vânzări la nivel global în 2019 de 114 miliarde de dolari.

Artmark Historical Estate, de astăzi Sotheby’s International Realty, a fost înfiinţată în 2014, drept asociere între Casa de Licitaţii Artmark şi Constantin Prisecaru, actualul managing partner, alături de CEO Monica Barbu, şi a ajuns în scurtă vreme cea mai mare companie de consultanţă imobiliară specializată în valorificarea rezidenţială ori comercială a caselor cu istorie din România. Actualmente, portofoliul Artmark Historical Estate măsoară peste 250 de imobile cu istorie, echipa numărând 6 brokeri specializaţi.

Constantin Prisecaru, absolvent al Facultăţii de Istorie, după ce a condus vreme de nouă ani o reţea naţională de fashion retail, a devenit în 2012 director de vânzări regionale în cadrul Artmark, alături de care a înfiinţat în 2014 Artmark Historical Estate.

Cu peste 23 de ani de experienţă pe piaţa imobiliară, între care director de retail al Colliers International Romania până în 2008, iar din 2009 partner local şi vicepreşedinte al The Advisers/ Knight Frank Romania, Monica Barbu a preluat în 2008 funcţia de CEO a Artmark Historical Estate.

Artmark Historical Estate, racordată la practicile şi spiritul internaţional, a fost vreme de 6 ani compania grupului Artmark, având drept obiectiv punerea în valoare a imobilelor istorice, semnificative pentru patrimoniul arhitectural local - castele, plate româneşti, conace boiereşti, dar şi monumente de arhitectură contemporană, şi a contribuit de-a lungul timpului la salvarea, recuperarea şi repunerea monumentelor istorice în circuitul economic şi cultural, identificând în acest scop investitori români sau străini care să le renoveze, păstreze şi folosească.

Prin afilierea la reţeaua mondială Sotheby’s International Realty Affiliates LLC, Artmark Historical Estate dobândeşte acces la resursele internaţionale de expertiză, precum şi la cel mai valoros portofoliu mondial de clienţi de elită, interesaţi de rezidenţe istorice ori contemporane de lux îndeosebi în marile oraşe ale României, în regiunea istorică a Transilvaniei, în arii izolate de frumuseţe naturală, precum zonele montane sau Delta Dunării, dar şi în zonele româneşti rustice, cu parfum de tradiţie şi originalitate. Totodată, afilierea oferă clienţilor români ai Artmark Historical Estate acces direct la portofoliul rezidenţial al reţelei internaţionale Sotheby’s de destinaţii europene de vacanţă, (precum cele mediteraneene - Coasta de Azur, Riviera, etc.).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.