Apple şi-a cerut scuze pentru reclama „insensibilă” prin care şi-a promovat noile tablete, după ce a atras critici din partea multor actori şi artişti.
După ce şi-a prezentat cele două noi serii de iPad Pro şi iPad Air, Apple a început să deruleze şi o nouă reclamă prin care le promovează.
În reclama care încerca să arate câte lucruri ştie să facă tabletele companiei şi câte tipuri de conţinut poate reda, o serie întreagă de obiecte (inclusiv mai multe instrumente muzicale, o tablă cu ecuaţii matematice şi un vechi aparat de jocuri) sunt distruse de o presă.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Artiştii au văzut, însă, în aceasta zdrobirea spiritului uman prin tehnologie şi inteligenţă artificială. Aflat printre cei dezgustaţi de reclamă, actorul britanic Hugh Grant a caracterizat-o drept „distrugerea experienţei umane”.
Şeful companiei, Tim Cook, care a postat reclama pe X după lansarea noilor iPad-uri, a primit direct o mulţime de mesaje critice de la diverse personalităţi şi nu numai.
Ca urmare, Apple a emis o scuză oficială legată de noua reclamă, despre care afirmă că „a ratat ţinta”. Compania spune că, în fapt, creativitatea este foarte importantă pentru Apple, ale cărei produse ajută persoanele creative să se exprime.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.