Publicul va avea acces gratuit atât în expoziţia permanentă cât şi în noua expoziţie temporară de reptile vii, deschisă în Sala Multimedia de la parterul Muzeului Naţional de Istorie naturală "Grigore Antipa", miercuri, cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, a anunţat instituţia muzeală.
Vizitatorii vor vedea spaţiile care adăpostesc aproximativ 2 milioane exemplare de nevertebrate şi vertebrate care constituie patrimoniul ştiinţific al muzeului. Dintre acestea, un milion este reprezentat de insecte.
În prezent, poate fi admirată una dintre cele mai mari şi mai valoroase colecţii de fluturi din România.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Colecţiile de vertebrate ale muzeului (amfibieni, reptile, păsări şi mamifere) numără aproximativ 50.000 de exemplare, fiind păstrate sub diverse forme, de la animale naturalizate până la piei, preparate umede, ouă sau cuiburi.
Toţi cei care ne vor fi aproape miercuri vor avea ocazia să admire comori de patrimoniu care nu se regăsesc în expunerea permanentă a muzeului şi care fac din Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” un adevărat „jurnal” al biodiversităţii planetei, reprezentând cea mai importantă sursă de documentare pentru cercetarea zoologică românească.
Cele opt vizite gratuite realizate de personal ştiinţific de specialitate vor fi programate de la orele: 11.00 şi 13.00 - în colecţia de păsări; 11.00 şi 15.00 - în colecţia de fluturi; 12.00 şi 14.00 - în colecţiile de reptile şi amfibieni; 13.00 şi 16.00 - în colecţia de mamifere.
Participarea este gratuită iar înscrierease face prin formularul de rezervare https://antipa.ro/rezervari/, în limita a 15 locuri/grup.
Accesul publicului în Muzeu se va face între orele 10.00 şi 18.00 (ultimul vizitator va intra la ora 17.00).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.