Volumul „Zavaidoc în anul iubirii”, o poveste de dragoste a anului 1923 narată din trei perspective de Doina Ruşti, a apărut la editura Bookzone.
Pentru Zavaidoc, anul 1923 a fost unul epic. Era tânăr şi nu prea, era deja popular. În jurul lui nu existau alţi cântăreţi de aceeaşi valoare. Era singurul. Nu apăruseră radioul, microfon, discurile autohtone. Totuşi, vocea lui intrase peste tot, de la palat până în „noile teritorii” (din Ardeal), pentru că aducea muzica unui bărbat îndrăgostit.
Romanul „Zavaidoc în anul iubirii” este în primul rând o poveste despre doi oameni îndrăgostiţi şi despre timpul lor. Primăvara anului 1923 a început cu multe evenimente. Pe bulevardul Elisabeta e plin de afişe de cinema, iar în vitrine manechinele par vii. Iar pe lângă ele trece o fată, cu mintea plină de planuri, hotărâtă să trăiască marea aventură şi să scrie o carte. Şi visul ei începe de cum deschide uşa casei şi dă cu ochii de un musafir neobişnuit.
„Întâlnirea mea cu Zavaidoc s-a produs pe când încercam să înţeleg arhitectura complexă şi parfumul anului 1923, cel mai nebun dintre „anii nebuni”. Iar la fiecare pagină de ziar, în fiecare filă de carte, în filmele şi în fotografiile începutului de secol XX, am regăsit vocea fără egal a acestui artist, care se mişca prin multe medii culturale şi cânta cu aceeaşi pasiune atât operetă, cât şi folclor, dar mai ales o muzică vie şi epică, a oraşului de după război. Tot ceea ce s-a întâmplat în anul 1923 cuprinde forţa lui Zavaidoc, venită dintr-o poveste de iubire, imersiv legată de istoria unui an”, spune autoarea.
Fragment
Câteva zile mai târziu, a apărut la magazin. Mama știa, îi spusese că vine. Cum mă fâțâiam ca de obicei pe lângă oglindă, n-a fost nevoie să mă întorc, îl vedeam bine. Nu era singur, ci cu o femeie, care mi s-a părut ciudată din prima clipă. Avea pantofi diferiți, unul alburiu și celălalt verde, deși cam același model. Amănuntul m-a făcut să rămân cu ochii pironiți pe picioarele ei.
Zavaidoc spunea domnișoara este persoana despre care v-am povestit c-ar putea ocupa apartamentul cel mic, de la mansardă, iar când plecăm noi, se poate muta în locul nostru.
La mansardă erau două apartamente, unul de trei camere și altul cu una singură, mai întunecoasă, cu ferestrele spre nord. Pe tot etajul existau o singură baie și un mic spălător. Și-așa mi se părea greu pentru ei trei, că trebuiau, probabil, să facă rând la toaletă, dar și cu domnișoara mi se părea și mai dificil.
- Și pentru cât timp vreți să închiriați? a întrebat-o mama pe necunoscută, iar eu am privit-o și mi s-a părut c-o știam.
- Matilda, a spus viitoarea chiriașă, iar Zavaidoc a completat:
- Garantez pentru ea.
Și-atunci m-am trezit vorbind, deși îmi cam tremura vocea:
- V-am văzut la conferința despre vise. Aveați o pălărie de-aici, de la Larique.
Femeia zâmbea și m-a frapat imediat efortul pe care îl depunea să zâmbească. Era mai înaltă ca el, din care motiv, credeam eu, stătea ușor aplecată. Nu avea pardesiu, poate îl lăsase în mașină, și era îmbrăcată simplu, doar în rochie, o mai țin minte, o stofă gri, foarte subțire, cu talie joasă. Pe cap purta o pălărie-clopot, tot gri, cu capota de dantelă, ceea ce o făcea să semene cu o actriță din Pelerinul lui Chaplin.
Mama se vedea că nu prea e încântată, tot arunca priviri spre pantofii ei.
- De altfel, o cunoașteți, a venit cu domnișoara Fanny, la Crăciun, a spus Zavaidoc, confirmându-mi că nu mă înșelasem.
Mama s-a destins.
Apoi au urcat amândoi în mansardă, ca și cum era deja discutat.
Și eu, și mama ne gândeam ce puteau să facă acolo, ce discuții puteau să poarte ori ce gesturi se vor derula între ei.
Am plecat spre școală, cu mintea plină de gânduri nu foarte curate, hotărâtă să-i povestesc Lolei despre noua chiriașă, ciudată rău”.
„Scrisul Doinei Ruşti este plin de umor, tragic şi feroce, uneori fantastic şi luminos, ca o pictura de Chagall” - Pedro Gandolfo, El Mercurio, Santiago de Chille
„Un stil narativ singular” - La Jornada, Mexico City
„Doina Ruşti etalează o gamă largă de aptitudini literare” - Neue Zürcher Zeitung
Doina Ruşti, cu 40 de titluri traduse în peste 15 limbi, este o prozatoare putenică şi de largă recunoaştere. A scris romane cu miză socială, ca „Fantoma din moară” (2008), „Lizoanca la 11 ani” (2009), „Logodnica” (2017), dar este mai ales cunoscută prin trilogia fanariotă, compusă din romanele „Homeric” (2019), „Mâţa Vinerii” (2017) şi „Manuscrisul fanariot” (2015). A mai publicat „Zogru” (2006), „Cămaşa în carouri” (2010), „Omuleţul roşu” (2004), „Mămica la două albăstrele” (2013), „Paturi oculte”, şi două volume de povestiri.
Cel mai recent roman al său este „Zavaidoc în anul iubirii” (2024).
Aproape toate scrierile sale au fost reeditate în mai multe ediţii, iar recent a apărut o serie de autor, compusă din 6 volume.
Între cele mai recente romane traduse, amintim ediţia a doua a romanului „L’omino rosso” (2021, Roma), „The Book of Perilous Dishes” (2022, 2024, Londra), „Zogru” (2022, Marsilia) şi „A malom kísértete” (2024, Budapesta).
A primit Premiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor din România/2008 şi Premiul Ion Creangă, al Academiei Române/2009.
Doina Ruşti a înfiinţat grupul Ficţiunea, este scenaristă şi ţine un curs de scriere creativă la Universitatea din Bucureşti. Are titlul academic de profesor univ. dr., cu specializarea în istoria culturii şi civilizaţiei universale pentru film.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...
