Vila Şipot, cunoscută şi sub numele de „Casa Arhitecţilor”, parte a Domeniului Regal Peleş şi locul unde a luat naştere proiectul Castelului Peleş din Sinaia, va reintra oficial în circuitul cultural şi turistic al României, la finalul acestui an. Lucrările de renovare şi consilidare au durat doi ani şi au costat peste 500.000 de euro, fonduri de la sponsori privaţi.
Principala atracţie a monumentului istoric este Galeria Arhitecţilor Peleşului, un spaţiu expoziţional unic, dedicat arhitecţilor care au construit şi dezvoltat domeniul regal.
Aceasta este organizată de Asociaţia pentru Patrimoniul Regal Peleş la nivelul demisolului, cu acces direct din Piaţeta Economat, şi găzduieşte printre exponate şi vitralii cu patru dintre arhitecţii importanţi care au proiectat Castelul Peleş. Printre aceştia îl remarcăm pe Karel Liman, arhitectul ceh care a fost în slujba Regelui Carol I pentru a extinde şi amenaja Peleşul în actuala formă şi care a folosit Vila Şipot drept atelier de lucru. Conform documentelor istorice, însuşi Regele Carol I făcea vizite dese la biroul de arhitectură pentru a supraveghea proiectarea şi punerea în operă a cerinţelor sale. Liman a proiectat şi Castelul Pelişor, precum şi alte edificii de pe Domeniul Regal, fiind implicat apoi în proiectele Reginei Maria de la Bran şi Cotroceni.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Vitraliile reprezintă un element de o valoare arhitecturală aparte, asociat direct identităţii regalităţii române, iar restaurarea lor a fost o componentă extrem de importantă în cadrul procesului de consolidare a construcţiei, demarat la iniţiativa Asociaţiei pentru Patrimoniul Regal Peleş.
Contribuţia Asociaţiei pentru Patrimoniul Regal Peleş în amenajarea interioară a Galeriei Arhitecţilor Peleşului se ridică la peste 250.000 de lei.
În cadrul proiectului de restaurare au fost finalizate lucrările de consolidare a construcţiei, dar şi lucrările de înlocuire a instalaţiilor sanitare termice şi electrice, precum şi de refacere a structurilor de rezistenţă ale spaţiului Galeriei Arhitecţilor Peleşului.
După modelul marilor monumente istorice ale lumii, Vila Şipot va putea fi valorificată ca obiectiv turistic, spaţiu multifuncţional pentru evenimente, spaţiu inspiraţional de lucru pentru tineri arhitecţi sau cu alte profesii creative etc.
50.000 de turişti sunt aşteptaţi anual să viziteze Vila Şipot, la care se adaugă studenţii care vin la Peleş prin programele de workshop organizate de câteva dintre cele mai mari universităţi din ţară.
Vila Şipot oferă şi locuri de cazare pentru cei care vor să îşi petreacă o vacanţă în inima Domeniului Regal Peleş.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.