Opt candidaţi, nominalizaţi de ţările lor, majoritatea din lumea arabă, se află în cursa pentru şefia UNESCO, informează AFP.
Polad Bülbüloglu, din Azerbaidjan, s-a născut în 1945, şi este muzician, funcţionar şi om politic. Cântăreţ şi compozitor popular în epoca sovietică, actor în mai multe filme, Bülbüloglu a fost ministru al Culturii între anii 1988 şi 2005 şi ambasador al Azerbaidjanului în Rusia din ianuarie 2006. El se bazează pe o experienţă solidă în gestionarea crizelor, fiind nevoit să facă faţă crizelor financiare repetate după destrămarea URSS în 1991. "Este o personalitate creativă care va aduce o contribuţie particulară" la UNESCO", dacă este ales, asigură actualul ministru al Culturii, Abulfaz Garayev.
Qian Tang (Tang Qian în limba chineză), în vârstă de 66 de ani, este specialist în educaţie şi a petrecut deja aproape un sfert de secol la UNESCO. Şi-a început cariera în învăţământ în anii 1970, deţinând diferite posturi în administraţia chineză. Angajat al ambasadei Chinei în Canada, el a ales să se întoarcă la finalul anului 1989 la Pekin pentru a fi ministru al Educaţiei, la câteva luni de la represiunea sângeroasă din Piaţa Tiananmen. El deţine şi un titlu de doctor în biologie şi un master în fiziologia sportului obţinute în Canada.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Egiptul este reprezentat de Moushira Khattab, născută în 1944, fost ministru şi ambasador, este doctor în drept internaţional pentru drepturile omului, susţinătoare a educaţiei, mai ales a fetelor, luptând pentru protejarea femeilor, a copiilor, împotriva mutilării femeilor. Imaginea sa este cea a unei activiste pentru drepturile omului şi un exemplu de emancipare a femeii arabe. Candidatura sa este percepută de unii ca o voinţă a Egiptului de a-şi redefini imaginea pe scena internaţională. Fostă ambasadoare, ea a fost şi ministru adjunct al Afacerilor externe însărcinat cu afacerile culturale internaţionale.
Franţa o are drept candidată pe Audrey Azoulay, în vârstă de 45 de ani, care a fost ministru al Culturii în mandatul fostului preşedinte François Hollande. Ea a lucrat la Centrul Naţional al Cinematografiei (director financiar, apoi numărul doi) şi ministru al Culturii. Fiica lui André Azoulay, consilier al regelui Marocului, ea deţine o diplomă ENA, care formează elitele administraţiei franceze.
Irakul l-a nominalizat pe Saleh Mahdi Al-Hasnawi, fost ministru al Sănătăţii, născut în 1960, profesor, consultant în psihiatrie, expert în sănătate publică şi deputat din 2010. El este interesat de sănătatea mintală a copiilor. În acest sens, el a declarat că a lansat o iniţiativă pentru readaptarea psihologică a copiilor victimelor grupării Stat islamic, în colaborare cu ministerul irakian al Sănătăţii şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
Vera El Khoury Lacoeuilhe din Liban, consilier al ministrului Culturii din 2016, are mai mult de 20 de ani de experienţă la UNESCO şi în mai multe organizaţii internaţionale. Absolventă a Universităţii Americane din Beirut şi a Universităţii din New York, ea predă în prezent dreptul internaţional la Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne.
Hamad Bin Abdulaziz Al-Kawari, în vârstă de 69 de ani, din Qatar, are o lungă carieră diplomatică care l-a condus către posturi de ambasador în Siria, în Franţa, în Statele Unite, şi la UNESCO. Fost ministru al Culturii, Artelor şi Patrimoniului, este din 2016 consilier la palatul regal. A studiat la Sorbona, şi are o diplomă în filosofie politică.
Pham Sanh Chau, născut în 1961, a crescut în Orientul Mijlociu, este absolvent al mai multor universităţi internaţionale, a deţinut funcţii în ministerul Afacerilor externe din Vietnam şi posturi diplomatice. El este ambasador şi preprezentant special al prim-ministrului din Vietnam pe lângă UNESCO din 2016. Din 1999, el a deţinut primele funcţii pe lângă ONU atât ca ambasador cât şi ca delegat permanent al Vietnamului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.