O eclipsă totală de lună se va produce pe 31 ianuarie în momentul unei luni pline "albastre", atunci când satelitul natural va fi mai aproape de Pământ. Aceasta va produce ceea ce astronomii numesc "super Luna albastră sângerie", un eveniment celest rar.
Luna plină din 31 ianuarie este specială din trei motive: este a treia dintr-o serie de super-luni, când astrul se află mai aproape de Pământ, poziţie numită perigeu, şi cu 14% mai luminoasă decât de obicei. Este de asemenea a doua lună plină din ianuarie, ceea ce se numeşte Lună albastră. Super Luna albastră va trece prin umbra Pământului şi le va oferi celor bine poziţionaţi o eclipsă totală. Cât timp Luna se va afla în umbra Pământului, va căpăta o culoare roşiatică, aşa-numita lună sângerie.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Vom putea vedea, în timpul eclipsei, reflexiile pe suprafaţa lunară ale tuturor răsăriturilor şi apusurilor de Soare de pe Terra", a explicat Sarah Noble, cercetătoare la NASA. Acest fenomen rezulta dintr-un "aliniament rar al celor trei cicluri astronomice", subliniază Jason Aufdenberg, profesor adjunct de astronomie la Universitatea de Aeronautică din Embry-Riddle, în Florida.
Expresia "Lună albastră" desemnează a doua lună plină dintr-o lună calendaristică, un fenomen care apare, în medie, la doi ani şi jumătate. "Avem multe super-luni şi eclipse lunare dar aceste două fenomene nu coincid prea des cu o Lună albastră", a precizat Jason Aufdenberg.
"Pe 31 ianuarie 2018 se va produce o eclipsă totală de Lună. Fenomenul se produce la ore când Luna se află sub orizont, iar după ce va răsări doar ieşirea din penumbra planetei noastre va putea fi văzută. Din cauză că penumbra este transparentă, culoarea şi strălucirea Lunii vor părea neschimbate. Din cauză ca Luna se află aproape de orizont, este posibil ca aceasta să nu se vadă din Bucureşti, din cauza clădirilor înalte", potrivit Observatorului Astronomic.
Ultima eclipsă totală de super-lună a fost vizibilă în septembrie 2015. Şi ultima eclipsă de super-Lună albastră a avut loc pe 30 decembrie 1982.
Cei care locuiesc în America de Nord sau în Hawaii vor putea vedea eclipsa înainte de răsăritul soarelui pe 31 ianuarie.
Persoanele care locuiesc în Orientul Mijlociu, Asia, Indonezia, Australia sau Noua Zeelandă vor vedea eclipsa după apus, pe 31 ianuarie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.