Un episod din „The Simpsons” în care familia americană merge în Piaţa Tiananmen a fost retras de pe platforma americană Disney+ la Hong Kong. Absenţa acestui episod provoacă temeri prin faptul că cenzura va deveni norma în centrul financiar, la fel ca cea în vigoare în China continentală.
Disney+ a fost lansat la mijlocul lui noiembrie la Hong Kong şi spectatori atenţi au remarcat rapid absenţa unui episod al familiei Simpson dedicat Chinei. Este vorba despre episodul 12 din sezonul 16, difuzat pentru prima dată în 2005 şi în care familia americană merge în China pentru a adopta un copil.
În timpul acestei vizite, ei merg în Piaţa Tiananmen de la Beijing unde au fost reprimate în 1989 manifestaţiile în favoarea democraţiei. În desenul animat, un panou indica „În acest loc, în 1989, nu s-a întâmplat nimic”, o satiră referitoare la cum vrea Beijingul să şteargă din memoria colectivă masacrul din 1989. Luni, AFP a verificat platforma Disney+ Hong Kong şi episoadele 11 şi 13 erau disponibile, dar nu şi 12.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Nu este clar dacă Disney+ este cea care a retras episodul sau dacă autorităţile i-au cerut să o facă. Întrebat de AFP, gigantul american de divertisment nu a comentat, nici guvernul de la Hong Kong.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.