Parisul va deschide de Anul Nou, în formă digitală, porţile Catedralei Notre-Dame cu un concert în realitate virtuală susţinut de Jean-Michel Jarre, care se anunţă grandios. Concertul va putea fi urmărit pe Youtube şi Facebook, scrie Le Figaro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

De la ora 23.25 la 00.15, Jean-Michel Jarre va cânta în direct sub forma unui avatar în Catedrala care a fost în întregime digitalizată înainte de incendiul din aprilie 2019. Evenimentul va fi în întregime virtual. 

"Împreună cu Anne Hidalgo, ne-am întrebat cum să sărbătorim pe 31 decembrie într-o altă manieră, într-un mod inovator, din cauza izolării", explică compozitorul francez de muzică electronică. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Sponsorizat de UNESCO, acest concert este numit "Welcome to the other side".

"Va fi în acelaşi timp un mesaj de speranţă pentru 2021 în vremurile dificile pe care le traversăm, dar şi ocazia de a aduce un omagiu Catedralei Notre-Dame", adaugă muzicianul. "Suntem onoraţi, cu zecile de creatori şi tehnicieni care lucrează la acest concert captivant de câteva săptămâni, să contribuim în ciuda acestor momente dificile, pentru a face ca Parisul să rezoneze la miezul nopţii, pe 31 decembrie, şi să lansăm astfel invitaţia către lumea întreagă de a veni virtual în centrul Oraşului Lumină", mai spune Jarre. 

Cu această ocazie, Jean-Michel Jarre a reorchestrat întregul album "Electronica".

Gratuit în întregime şi accesibil de peste tot din lume, acest concert virtual realizat cu start-up-ul francez VRrOOm, va fi difuzat în direct pe platformele VRchat, Youtube, Facebook, pe France Inter, BFMTV Paris şi pe site-ul Paris.fr.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.