O echipă de specialişti de la Muzeul de Arheologie din Plovdiv, unul dintre cele mai vechi oraşe bulgăreşti, a descoperit şase construcţii, între care un bordel asemănător cu faimosul Lupanar din Pompei, potrivit La Vanguardia.
Echipa de arheologi, condusă de Zheni Tankova, de la Muzeul de Arheologie din Plovdiv, a făcut o descoperire care ar putea ajuta la a înţelege cum funcţiona oraşul şi cum era organizat.
Cercetătorii au găsit şase structuri, cu zone rezidenţiale decorate luxos pentru trupele care ocupau oraşul, precum şi pentru mai multe clădiri publice, printre care un bordel care seamănă foarte mult cu faimosul Lupanar din Pompei.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Oamenii de ştiinţă cred că bordelul a fost construit cu mult timp după ce oraşul să fie distrus de vulcanul Vezuviu. Concret, cu două secole mai târziu. Decoraţiunile sunt mult mai generoase, cu elaborate picturi murale şi paturi din cărămizi elegante.
Au mai fost descoperite o tavernă, datând din secolele al III-lea sau al IV-lea î.Hr., şi un templu dedicat mai multor zeităţi.
Oraşul Plovdiv este anul acesta Capitală Europeană a Culturii împreună cu Matera, din sudul Italiei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.