Protestatari la Art Gallery of Western Australia din Perth au pictat, joi dimineaţă, logo-ul companiei de petrol şi gaze Woodside pe un tablou apreciat de Frederick McCubbin, relatează The Guardian.
Tabloul „Down on his luck” a fost acoperit cu perspex transparent, prevenind aparent deteriorarea gravă. O persoană a fost arestată.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Capodopera, care a făcut parte din colecţia galeriei din 1896 şi a fost evaluată la 3 milioane de dolari în urmă cu un deceniu, a fost vopsită cu spray cu logo-ul gigantului de petrol şi gaze.
Într-o declaraţie, activiştii au susţinut că Woodside provoacă „profanarea continuă a artei rupestre sacre Murujuga” din cauza activităţilor sale în peninsula Burrup, la nord de Perth.
Woodside, la rândul său, a spus că nu a existat niciun impact asupra artei rupestre vechi de 50.000 de ani din zonă şi că „are un istoric dovedit, de peste 35 de ani, de operaţiuni sigure, fiabile şi durabile”.
Protestul urmează unui şir de astfel de acţiuni de anul trecut, în care activiştii pentru climă au arucnat vopsea (sau alte substanţe) pe tablouri ori s-au lipit de ele, în eforturile de a atrage atenţia asupra cauzei lor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.