În luna februarie, pe HBO sunt programate „Mariupol: Povestea oamenilor”, „Good luck to you, Leo Grande” cu Emma Thompson, miniseria Discovery Original „Johnny vs Amber” sau noi episoade din „The Last of Us” şi „Peacemaker”. Clasicul „Hiroshima Mon Amour” de Alain Resnais va fi pe Cinemax 2.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

HBO

În februarie, canalul HBO va avea în centrul atenţiei femei uimitoare precum Emma Thompson în „Good luck to you, Leo Grande” (5 februarie), Kristen Stewart în „Spencer” (12 februarie) şi Neve Campbell şi Courtney Cox în „Scream” (19 februarie).

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Joia este dedicată documentarelor pe HBO, „Mariupol: Povestea oamenilor” (2 februarie), miniseria Discovery Original „Johnny vs Amber” (9 şi 16 februarie) şi „Johnny vs Amber: The US Trial” (23 februarie) se va concentra pe celebrul proces al anului 2022 dintre Johnny Depp şi Amber Heard.

În aşteptarea Zilei Îndrăgostiţilor, vor fi difuzate comedii romantice precum„ 50 First Dates” (2 februarie), „Celeste and Jesse Forever” (9 februarie), „As Luck Would Have It” (9 februarie), urmate de „Austenland” (16 februarie) şi  „As Good As it Gets” (23 februarie).

Noi episoade din „The Last of Us” şi „Peacemaker” vor putea fi văzute lunea, „Stargirl” sezonul 3 şi „Rogue Heroes” (14 februarie, două episoade) vor fi difuzate marţea, iar „Babylon Berlin” sezonul 4 şi „The Gilded Age”, vinerea.

Pe HBO3, zilele de sâmbătă vor fi dedicate maratonului „Sherlock”, serialul ce îi are în rolurile principale pe Benedict Cumberbatch şi Martin Freeman.

CINEMAX

Remarcabilul thriller al lui David Fincher, „Gone Girl” (19 februarie), cu Rosamond Pike şi Ben Affleck va fi difuzat pe Cinemax, urmat de drama fantastică horror semnată de Gore Verbinski „A Cure for Wellness” (26 februarie), Mark Wahlberg şi Chiwetel Ejiofor în SF-ul de acţiune „Infinite” (5 februarie) sau Jennifer Hudson în rolul Arethei Franklin în filmul biografic „Respect” (12 februarie). Zilele de miercuri vor fi dedicate poveştilor despre maturizare din „jungla urbană”.

Cinemax 2 vine cu o gamă largă de poveşti - o explorare psihologică dură intitulată „Bruno Reidal” (11 februarie), drama daneză „As in Heaven” (4 februarie), „Splendid Isolation” (18 februarie), o dramă plină de poezie, precum şi „Mi Iubita, Mon Amour” (25 februarie), debutul regizoral al lui Noémie Merlant.

În secţiunea Cinema of the World sunt incluse trei filme mexicane - emoţionantul „Dos Estaciones” (5 februarie), „Finlandia” (12 februarie) şi „50 or Two Whales Meet on the Beach” (19 februarie). Trei filme clasice impresionante de Alain Resnais: „Hiroshima Mon Amour” (6 februarie), „Muriel” (13 februarie) şi „Life is a Bed of Roses” (20 februarie) vor putea fi urmărite in februarie la Cinemax2.

DISCOVERY CHANNEL

Discovery propune publicului o luna dedicată ştiinţei şi distracţiei. Titlurile de neratat ale lunii sunt: „Gold Divers/ Căutătorii de aur din Marea Bering” - sezonul 11, cu noi episoade care se vor difuza începând de pe 14 februarie; „Outback Opal Hunters / Căutătorii de opal din Australia” - sezonul 6, care va avea premiera pe 17 februarie, noi episoade sunt disponibile în fiecare vineri. Programul va include şi noi episoade din „Dirty Jobs”, „Gold Rush”, „Richard Hammond’s Workshop”, „Ed Stafford: First Man Out” sezonul 3 şi multe altele.

TLC

„Milf Manor / Când vârsta e doar un număr” va avea premiera pe 25 februarie. Noul reality show prezintă femei peste 40 de ani, necăsătorite care îşi caută dragostea în rândul unor bărbaţi de 20 de ani, într-o atmosferă de vis din Mexic. Vor reuşi să demonstreze că vârsta e doar un număr?

Noi episoade din „Helicopter ER/ Ambulanţa cu elice” (10 februarie) şi „90 Day Fiance – UK/ 90 de zile până la nuntă” (22 februarie) vor avea premiera în februarie la TLC.

HGTV

Pentru toţi cei interesaţi de proiecte de renovare a caselor sau de opiniile documentate ale experţilor, HGTV e locul potrivit. În februarie, sezonul 4 din „Fixer to Fabulous” (8 februarie) vine cu noi episoade interesante. Gazdele emisiunii renovează case istorice pentru potenţiali cumpărători şi continuă să impresioneze publicul cu schimbările extraordinare pe care le pot face în locuinţele vechi. De asemenea, telespectatorii se pot bucura de noi episoade din „Luxe for Less” (14 februarie), „Christina on the Coast” sezonul 4 (23 februarie) şi multe altele. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.