"Gânditorul", tezaurele de la Leţcani şi Coveiu, tablouri de Luchian şi Tonitza, Sava Henţia, tronul reginei Elisabeta, vioara lui George Enescu, fragmentele de rocă lunară, litografii sunt câteva dintre exponatele care vor putea fi admirate la Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) în expoziţiile "Capodopere" şi "De la Mayer la Preziosi. Spaţiul românesc în viziunea artiştilor-călători", din iunie până în octombrie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Muzeul Naţional de Istorie a României deschide două noi expoziţii temporare. Vernisajul acestora va avea loc joi, la ora 13.00, la sediul muzeului din Calea Victoriei nr. 12. Accesul la eveniment este gratuit.

Expoziţia „Capodopere din patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României” (iunie-septembrie)

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

În anul 2012 a fost lansat proiectul „Capodopere din patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României” prin intermediul căruia au fost prezentate - fie în format „clasic”, în micro-expoziţiile din cadrul „Exponatului lunii”, fie cu ajutorul platformei on-line capodopere2019.ro - o serie de artefacte de valoare excepţională aflate în colecţiile noastre. Prin selecţia realizată pentru această expoziţie „recapitulativă” dorim să arătăm nu numai extraordinara diversitate şi valoare a „capodoperelor” din patrimoniul muzeului, ci şi bogăţia spirituală a spaţiului românesc, imaginaţia celor care au locuit aici, istoria noastră tumultoasă sau personalităţile remarcabile care şi-au lăsat amprenta asupra trecutului României.

Fiecare dintre aceste artefacte are o istorie care, suntem convinşi, le va face şi mai valoroase în ochii şi inima vizitatorilor muzeului. "Şi nu ne-am limitat doar la obiecte care au făcut parte, deja, din proiectul „Capodopere din patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României”, ci am expus şi o serie de alte bunuri culturale care vor fi incluse, acolo, în viitorul apropiat", anunţă muzeografii. 

„Gânditorul” şi perechea sa, barilul de la Khorsabad, vasul de la Capidava (cu inscripţia „Petre”), tezaurele de la Leţcani şi Coveiu, fragmentele de frescă de la biserica Trei Ierarhi, tablouri de Luchian, Tonitza, Sava Henţia, Mişu Popp, tronul reginei Elisabeta, vioara lui George Enescu, fragmentele de rocă lunară, Biblia lui Şerban Cantacuzino sau Tetraevanghelul Ieromonahului Spiridon sunt doar câteva dintre „capodoperele” pe care le veţi regăsi expuse. Nu lipsesc nici unele dintre cele mai rare şi mai valoroase ordine şi decoraţii, nici cea mai mare monedă bătută pe teritoriul României şi nici cea mai mică bancnotă din lume.

Intrând în cel de-al 22-lea an de când clădirea Muzeului Naţional de Istorie a României se află în proces de „restaurare”, fapt ce privează publicul de posibilitatea şi dreptul său legitim de a admira multe dintre valoroasele comori ale patrimoniului nostru arheologic şi istoric, prin astfel de expoziţii avem ocazia de a împlini, fie chiar şi parţial, obligaţia noastră de a prezenta „comorile” trecutului către un public cât mai larg.
Trebuie să spunem că toate artefactele din cadrul seriei „Capodopere din patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României”  au fost publicate, anual, în cadrul unui catalog de colecţie, ajuns la cel de-al treisprezecelea număr. Acesta poate fi achiziţionat atât de la Casa de Bilete a muzeului, cât şi online (https://mnir.ro/shop/). De asemenea, vă invităm să accesaţi site-ul capodopere2019.ro, dar şi pagina dedicată acestei expoziţii, prin intermediul codurilor QR care însoţesc obiectele expuse.

Expoziţia „De la Mayer la Preziosi. Spaţiul românesc în viziunea artiştilor-călători” (iunie-octombrie)

Mărturiile călătorilor străini sunt esenţiale pentru crearea unei imagini cât mai complete şi mai obiective a evenimentelor care s-au petrecut în aceste locuri de-a lungul secolelor, dar şi a oamenilor, reliefului, satelor, oraşelor, clădirilor, monumentelor etc.

În afara celor scrise, foarte importante sunt şi creaţiile artiştilor străini, acei „artişti-călători” care, aşa cum spunea George Oprescu, „ne-au priceput şi ne-au simpatizat, la un moment când atenţia lumii se îndrepta rareori spre noi; au aşternut pe hârtie aspecte stabile, în peisagii, sau trecătoare, costume şi scene, observate cu interes şi curiozitate binevoitoare; ne-au servit ca propagandişti în epoca când prieteniile erau rare şi nesigure”.

În patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României se găsesc mai multe astfel de opere (litografii, gravuri, desene), realizate de o serie de artişti străini, care vor putea fi admirate în această expoziţie: de la „palatele” lui Luigi Mayer, la „vedutele” cu oraşele şi târgurile de pe linia Dunării ale lui Erminy, personajele în costume pitoreşti surprinse de Bouquet şi Valério, locurile şi oamenii atât de minuţios „înregistraţi” de Raffet, Iaşul fermecător al lui Rey, cetăţile transilvănene ale lui Rohbrock, Bucovina cu frumuseţile ei, aşa cum ni le-a lăsat Knapp, precum şi Bucureştiul pitoresc al lui Preziosi.

Expoziţiile, disponibile publicului începând cu data de 20 iunie, pot fi vizitate de miercuri până duminică, între orele 10.00 - 18.00 (Casa de bilete se închide la ora 17.15).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.