Târgul Internaţional Gaudeamus Carte de Învăţătură, ediţia 25, va avea loc între 14 şi 18 noiembrie, la Pavilionul Central Romexpo. Tema centrală a ediţiei este “România Centenar”, şi va fi ilustrată prin intermediul unui stand reprezentativ, care va găzdui o colecţie de circa 600 de volume dedicate acestui moment istoric şi circa 50 de evenimente (lansări şi prezentări de carte, dezbateri, proiecţii de film, lecturi publice).
Evenimentul iniţiat şi organizat de Radio România nu va avea un invitat de onoare în sensul obişnuit anul acesta. “Ne-am dorit ca toată activitatea să se concentreze pe cultura română. Nu putem să spunem că România este invitat de onoare (...) Am dorit să dăm posibilitatea culturii române să fie vedeta”, a declarat Georgică Severin, preşedinte-directorgeneral al SRR.
"Cel mai citit târg de carte, de la cel mai ascultat radio" se desfăşoară în an aniversar: Centenarul Marii Uniri şi al Primului Război Mondial, 90 de ani de la prima transmisiune a Radio România, unul dintre cele mai vechi posturi de radio din Europa, şi 25 de ediţii ale Târgului Gaudeamus, momente care vor fi marcate printr-o serie întreagă de evenimente şi proiecte speciale.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Deschiderea oficială a ediţiei va avea loc miercuri, 14 noiembrie, la ora 12.00.
Târgul Internaţional Gaudeamus este principala componentă a Programului Lectura, proiect de anvergură naţională iniţiat de Radio România în 1994 cu scopul de a susţine cultura naţională prin evenimente expoziţionale dedicate cărţii şi educaţiei.
Palmaresul acestor 24 de ani numără 109 târguri organizate în întreaga ţară (inclusiv ediţia curentă), peste 2.900.000 de vizitatori, circa 12.600 de manifestări organizate în acest cadru şi aduce Radio România, singurul post de radio din lume care derulează un astfel de proiect cultural, în postura de lider naţional în domeniu.
Standul România Centenar, organizat de Primăria Municipiului Bucureşti prin Muzeul Naţional al Literaturii Române şi Muzeul Municipiului Bucureşti, va oferi publicului Gaudeamus un prilej de a se întâlni şi dialoga cu câţiva dintre cei mai apreciaţi scriitori, critici literari şi istorici români ai momentului.
Ioan Cristescu, directorul Muzeului Naţional al Literaturii Române (MNLR) a afirmat în cadrul conferinţei de presă care a anunţat deschiderea Gaudeamus 2018: “Standul cu care vom fi prezenţi la târg este cel cu care România a fost prezentă la Leipzig şi la Frankfurt anul acesta, realizat de arhitectul Attila Kim. Încercăm să gestionăm un program cât mai divers punând accent pe apariţiile dedicate Centenarului. Pe lângă lucrări de istorie literară, veţi întâlni şi alte volume editate de alte edituri”.
Directorul MNLR a subliniat că, la această ediţie, la stand, vor fi prezenţi 30 de poeţi din toate zonele geografice, inclusiv Voivodina şi Republica Moldova, care vor participa în programul de lecturi.
Preşedintele de onoare al ediţiei va fi acad.Ioan - Aurel Pop, preşedintele Academiei Române.
Târgul propune peste 300 de expozanţi - un nucleu puternic şi bine definit de edituri româneşti cu tradiţie, instituţii de învăţământ, difuzori de carte şi publicaţii, producători şi distribuitori de jocuri educaţionale, asociaţii profesionale şi organizaţii active în domeniile cultură şi educaţie, prezente an de an la Gaudeamus, cărora li se adaugă numeroşi participanţi în premieră.
Totodată, vor fi aproximativ 900 de evenimente editoriale şi profesionale, care se vor desfăşura la standurile expozanţilor, la standul România Centenar şi în spaţiile special amenajate de către organizator în incintă (Sala Cupola - nivel 0.00, Bursa de Contacte, Ceainăria Bernschutz - Gaudeamus şi Salonul de Carte pentru Copii “Ion Creangă” - nivelul 3.20, Sala Mircea Sântimbreanu - nivelul 7.70).
Expoziţia Gaudeamus 25 va fi amenajată cu sprijinul BRD Groupe Société Générale şi Display Group, care, prin imagine şi cuvânt, vorbeşte despre naşterea, evoluţia şi maturizarea acestui eveniment dedicat cărţii.
Programul de vizitare a târgului este zilnic între orele 10.00 şi 20.00.
Accesul publicului în incinta Târgului se va face pe baza biletelor (în valoare de 5 lei) şi a abonamentelor de intrare (în valoare de 10 lei, valabile pentru toată perioada), care vor constitui totodată şi suportul pentru Tombola Gaudeamus.
Ca şi la ediţiile precedente însă, numeroase categorii de public, bine reprezentate ca pondere în numărul total de vizitatori, vor beneficia de acces gratuit în incintă: preşcolarii, elevii, studenţii, cadrele didactice, alţi profesionişti din domeniile editorial - educaţional, jurnaliştii, pensionarii, persoanele cu dizabilităţi şi însoţitorii acestora, grupurile organizate, sunt cei care pot intra în târg fără plata biletului sau a abonamentului, pe baza documentelor specifice fiecărei categorii (dacă este cazul).
Premiile Târgului Internaţional Gaudeamus 2018 vor fi decernate duminică, 18 noiembrie, ora 14.00.
Proiectele de tradiţie ale târgului sunt: Concursul Naţional de Lectură “Mircea Nedelciu”, aflat a a 16-a ediţie, urmăreşte să retrezească interesul pentru lectură al elevilor de liceu.
Finala naţională 2018 va avea loc în cadrul Târgului Internaţional GAUDEAMUS sâmbătă, 17 noiembrie, începând cu ora 11.00, la Bursa de Contacte (nivel 3.20). Cei 7participanţi sunt câştigătorii etapelorzonale organizate de-a lungul anului în întreaga ţară de studiourile regionale Radio România. Premiile vor fi oferite de Radio România.
Proiectul “Cărţile se întorc acasă”: Campanie de donaţie de carte derulată pe parcursul Târgurilor Gaudeamus, în beneficiul bibliotecilor publice din România. De la lansarea acestui proiect în 2010, peste 160.000 de volume au ajuns, datorită expozanţilor şi a vizitatorilor Gaudeamus, în peste 350 de biblioteci aflate în aria de acoperire a posturilor Radio România. Campania va continua şi pe parcursul Târgului; donaţiile de carte se primesc în intervalul 14 -17 noiembrie la Romexpo, zilnic între orele 10.00 şi 20.00.
Invitaţi de nota 10: Olimpicii României –un proiect care îşi propune să aducă în prim-plan competitivitatea şi excelenţa învăţământului românesc, să atragă atenţia asupra performanţelor şi potenţialului reprezentanţilor săi de top pentru viitorul României. La Gaudeamus 2018, peste 20 de elevi din Bucureşti, medaliaţi cu aur la concursuri internaţionale la diverse discipline, vor fi premiaţi în cadrul unei festivităţi care va avea loc sâmbătă, 17noiembrie, la ora 15.30, la standul Radio România.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.