Tabloidul german Bild, cel mai citit din Germania, îşi va lansa propriul post de televiziune,cu scopul de a se impune în sectorul profitabil al videoclipurilor live, a anunţat luni proprietarul Axel Springer, potrivit AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Bild vrea să-şi lanseze propriul post", afirmă într-un comunicat grupul care îşi doreşte să lanseze proiectul "înainte de alegerile legislative" din 26 septembrie, care vor desemna un succesor al Angelei Merkel la conducerea Germaniei.

Noul post va trebuie să fie disponibil pe cablu, satelit şi pe internet.           

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Preponderent cu fapte diverse şi ştiri şocante, Bild este cel mai citit cotidian în Germania, ţară cu 83 de milioane de locuitori. 

Are un tiraj de 1,7 milioane pe zi, o cifră în scădere în ultimii ani.                

Pentru a face faţă scăderii veniturilor şi cititorilor de print, grupul a investit masiv în online şi multimedia. 

Videoclipurile în direct reprezintă unul dintre principalele modalităţi de creştere: Bild propune deja un serviciu de "live strem" pe site-ul său, mai multe ore pe zi.        

Viitorul post va propune conţinuturi în direct "şase ore pe zi", care vor fi complete prin "documentare, reportaje şi alte formate". 

Linia sa editorială va fi aceeaşi cu cea care a constituit succesul ziarului: "politică, sport, oameni şi fapte diverse", precizează grupul. 

Lansarea sa este subordonată acordului autorităţilor de reglementare audiovizuală germană, a afirmat Axel Springer, care deţine deja un post de ştiri non-stop, Welt. 

Cotidianul Bild a făcut recent obiectul unei polemici în Germania, redactorul-şef Julian Reichett fiind vizat de mai multe plângeri din partea unei femei pentru hărţuire morală şi abuz de autoritate, ceea ce el neagă.                

După ce a fost suspendat la începutul lui martie, el şi-a reluat funcţiile două săptămâni mai târziu, dar lucrează în tandem cu o altă jurnalistă din redacţie, Alexandra Würzbach.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.