Un sat din Bosnia şi Herzegovina, Jezero, speră să devină la fel de celebru precum craterul pe care va amartiza roverul NASA Perseverance.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Ar putea fi o zi istorică pentru satul Jezero din Bosnia şi Herţegovina. Localnicii speră ca amartizarea roverului NASA, programată joi, să le aducă recompense, scrie euronews.com. 

Satul speră ca misiunea să atragă atenţia şi asupra lor, dar şi vizitatori. Este o vale verde bosniacă lângă frumosul lac Pivsko, alimentat de râuri, la aproximativ 120 de kilometri nord-vest de Sarajevo. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Roverul va ajunge pe craterul Jezero de pe Planeta Roşie, care a fost numit după sat pentru că odinioară avea şi un lac alimentar de râuri. 

NASA le-a transmis autorităţilor din Jezero - care înseamnă lac în limba locală - despre planurile lor în septembrie 2019. 

Ambasadorul american în Bosnia a anunţat personal autorităţile. El s-a întâlnit cu primarul căruia i-a înmânat o scrisoare din partea directorului de explorare a Planetei Marte din partea agenţiei spaţiale. 

"A provocat reacţii diferite", a spus primarul satului Jezero Snezana Ruzicic. "Când am primit scrisoarea, m-am amuzat, am crezut că este o informaţie falsă. Şi locuitorii au reacţionat diferit. Unii au crezut că este superb şi alţii au ridiculizat, spunând: "Primarul nostru ne va lua pe Marte". Reacţiile pe reţelele de socializare au fost diverse, bune şi rele. Dar, în final, au făcut Jezero celebru". 

Amartizarea roverului Perseverance este cel mai riscant pas într-o misiune care va încerca să adune mostre geologice care ar putea dezvălui dacă viaţa a existat vreodată pe Planeta Roşie.

Oamenii de ştiinţă spun că există o mare şansă ca în rocile care s-au format în acest mediu să poată fi găsite dovezi de activitate microbiană trecută, în cazul în care a existat pe această planetă.

Perseverance va petrece cel puţin un an marţian (aproximativ doi ani pământeni) pe planetă anchetând posibilitatea.

Spre deosebire de cele patru rovere anterioare pe care NASA le-a trimis spre Marte, noua maşinărie este echipată pentru a detecta imediat viaţă - fie actuală, fie în formă fosilizată.

Orice dovadă va fi întâmpinată, de unii, cu scepticism, din acest motiv cercetătorii vor să aducă pe Pământ tot ceea ce găseşte roverul, pentru a putea face analize aprofundate.

Perseverance va stoca cele mai interesante roci în mici tuburi. Mai multe misiuni vor fi lansate în acest deceniu pentru a încerca să recupereze aceste probe. Reţeaua de misiuni „Mars Sample Return” va fi lansată în 2026 în colaborare cu Agenţia Spaţială Europeană.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.