Arcub - Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti redeschide luni, 14 ianuarie, seria de spectacole de teatru cu montarea piesei "Plastic", de Marius von Mayenburg, în regia lui Theodor-Cristian Popescu. Aceasta este urmată de noi reprezentaţii de succes cuprinse în cadrul stagiunii de teatru 2018 - 2019.
Comedia romantică "Idolul şi Ion Anapoda", regizată de Mariana Cămărăşan se va juca în data de 19 ianuarie, ”Artists Talk”, în regia Gianinei Cărbunariu - una dintre cele mai originale şi bine primite producţii de la Arcub va fi prezentată pe 21 ianuarie, iar spectacolul de teatru cu momente pline de umor "Schneider şi Schuster" va fi readus în atenţia publicului pe 27 ianuarie, la Sala Mare din str.Lipscani nr.84-90, anunţă într-un comunciat organizatorii.
"Plastic", în regia lui Theodor-Cristian Popescu, primul spectacol de teatru programat la început de an, se va juca luni, 14 ianuarie, de la ora 19.00, la Sala Mare.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În rolurile principale sunt Ioana Mărcoiu, una dintre cele mai apreciate actriţe ale noii generaţii, care a câştigat premiul pentru cea mai bună actriţă pentru rolul Vilma din "Nefericiţii", în regia Zsuzsannei Kovacs, şi Bogdan Dumitrache, cunoscut publicului din filmul "Poziţia Copilului", de Călin Peter Netzer şi câştigător al titlului de "cel mai bun actor”, la Festivalul Internaţional de Film de la San Sebastian 2017, pentru rolul din "Pororoca", de Constantin Popescu.
Distribuţia este completată de Cristina Toma (Premiul Criticii pentru cel mai bun debut, în "Priveşte înapoi cu mânie", 1996), Istvan Teglas ("Între noi totul e bine", de Radu Afrim, TNB, "Hedwig and The Angry Inch", la Point) şi tânărul actor Ciprian Nicula, care s-a făcut remarcat odată cu spectacolul "O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii", de Bobi Pricop, la TNB.
În producţia de la Arcub, regizorul decupează atent, într-un decor inedit şi elegant realizat de scenografa Velica Panduru, teme contemporane, dozând eficient impactul fiecărei noi scene asupra publicului. Muzica semnată de Lucian Ban, pianistul newyorkez de origine română, punctează trecerile personajelor de la o stare la alta, urmărind gradual transformarea unei lumi realiste într-o instalaţie artistică atipică.
Theodor-Cristian Popescu este la şasea montare a textelor dramaturgului german, după "Perplex", la Teatrul Clasic din Arad, "Martiri şi Piatra", la Târgul Mureş, "Urâtul", la Teatrul German din Timişoara, "Chip de foc", la Teatrul Prospero din Montréal.
Biletele au fost puse în vânzare şi pot fi achiziţionate online de pe https://arcub.ro/bilete-online/ şi https://bilet.ro/ sau de la casa de bilete de la sediul ARCUB, Strada Lipscani, nr. 84-90. Preţuri: 35 lei (Categoria I) şi 25 lei (Categoria II).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.