Teatrul Naţional I.L.Caragiale va prezenta, în premieră pentru publicul din Statele Unite dar şi din diaspora română, câteva spectacole din repertoriu, în cadrul programului "Digital Stage" derulat de ICR New York.
Înregistrări subtitrate în engleză ale acestor spectacole vor fi puse la dispoziţie online de TNB, fiind difuzate la ora 8 p.m. (ora New York-ului), ora 3 a.m (ora Bucureştiului).
Prima transmisie din această serie are loc sâmbătă şi oferă spectatorilor americani prilejul de a viziona pe pagina de Facebook a ICRNY, spectacolul "Două loturi" (”Lottery Tickets”), adaptarea după nuvela cu acelaşi titlu de I.L.Caragiale, în regia lui Alexandru Dabija, spectacol din repertoriul curent al TNB, a cărui premieră a avut loc în 2012, în cadrul ”Anului Caragiale”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Spectacolul i-a adus regizorului Alexandru Dabija Premiul Cel mai bun regizor la Gala UNITER din 2013 şi alte două distincţii scenografului Helmut Stürmer: Premiul pentru cea mai bună scenografie la Gala UNITER şi Premiul pentru scenografie la Festivalul Comediei Româneşti.
Producţia a participat la prima ediţie a Festivalului MITEM („Madach International Theatre Meeting”), organizat de Teatrul Naţional din Budapesta în 2014, în cadrul tradiţionalului Budapest Spring Festival, iar în 2017 la Festivalul Internaţional „EUROKONTEXT s.k." de la Bratislava, Slovacia, bucurându-se de o excelentă primire la ambele evenimente.
Următoarea premieră a seriei "Digital Stage" va fi spectacolul "Furtuna" după William Shakespeare (regia Alexander Morfov), care urmează să fie difuzat de TNB pentru ICRNY în 5 iulie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.