Trupul neînsufleţit al istoricului şi scriitorului Neagu Djuvara va fi depus vineri şi sâmbătă la Catedrala greco-catolică „Sfântul Vasile cel Mare” din Bucureşti din str. Polonă nr. 50.
Cei care l-au cunoscut şi respectat pe Neagu Djuvara îi pot aduce un omagiu vineri, între orele 17.00 şi 21.00, şi sâmbătă, între orele 9.30 şi 21.00, anunţă Episcopia greco-catolică Sfântul "Vasile cel Mare" din Bucureşti.
Slujba de înmormântare (Prohodul) va avea loc la Catedrala greco-catolică „Sfântul Vasile cel Mare” din strada Polonă, nr. 50, duminică, începând cu ora 12.00, fiind prezidată la cererea lui Neagu Djuvara de episcopul greco-catolic de Bucureşti.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Vor fi prezenţi, la învitaţia familiei, un reprezentant al Bisericii Ortodoxe Române şi parohul comunităţii catolice de limbă franceză din capitală.
Sicriul va fi condus, apoi, la mormântul familiei Djuvara din cimitirul Bellu, unde episcopul va rosti dezlegarea.
Vor fi aduse onorurile militare cuvenite pentru un Cavaler al ordinului naţional „Steaua României”.
Istoricul şi filosoful Neagu Djuvara, a cărui viaţă fabuloasă s-a intersectat cu momentele decisive din istoria României din ultimul secol, înflăcărat liberal şi unul dintre cei mai expresivi urmaşi ai aristocraţiei româneşti, a fost una din personalităţile postdecembriste care a vorbit cel mai mult, mai bine şi cu patos autentic despre România şi blazonul ei, a murit joi, la vârsta de 101 ani.
Neagu Djuvara, născut pe 18 august 1916, la Bucureşti, într-o familie de origine aromână, şi-a luat licenţa în Istorie la Sorbona, în 1937, şi trei ani mai târziu a devenit doctor în Drept, la Paris. În 1972, a obţinut doctoratul în Filosofie, tot în capitala franceză, urmând ca, în 1987 să primească Diploma Institutului Naţional de Limbi şi Civilizaţii Orientale din Paris.
A fost curier diplomatic în legătură cu negocierile de pace cu Uniunea Sovietică, la Stockholm, unde a plecat pe 23 august 1944 şi a rămas până în 1947.
A urmat exilul la Paris, unde a fost secretar general al Comitetului de Asistenţă a Refugiaţilor Români, a colaborat cu Radio Europa Liberă şi mai multe fundaţii. A petrecut 23 de ani în Republica Niger, în calitate de consilier diplomatic şi juridic al Ministerului nigerian al Afacerilor Străine, de unde s-a întors, în 1984, la Paris.
După Revoluţia din 1989, Neagu Djuvara a revenit în România, unde a fost profesor-asociat la Universitatea din Bucureşti până în 1998.
Neagu Djuvara a fost membru de onoare al Institutului de Istorie ''A.D.Xenopol'' din Iaşi şi al Institutului de Istorie ''Nicolae Iorga'' din Bucureşti.
Un susţinător al cercetărilor referitoare la istoria românilor, preocupat, în special, de filosofia istoriei, Neagu Djuvara a scris 20 de volume, de specialitate şi memorii, între care se numără ”Civilizaţii şi tipare istorice. Un studiu comparat al civilizaţiilor'” (Paris, 1975), premiată de Academia Franceză în 1976, ”Între Orient şi Occident. Ţările române la începutul epocii moderne” (1995), ”O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, seria Istorie” (1999) şi ”Amintiri din pribegie” (2005).
Numele său apare pe mai multe volume colective, precum ”Aromânii: istorie, limbă, destin” (1996, 2012) şi ”Cărţile care ne-au făcut oameni” (2010).
În 2006, a fost decorat cu Ordinul Naţional ''Servicul Credincios'' în grad de Mare Cruce, iar în 2010, ambasadorul Franţei la Bucureşti, Henri Paul, l-a decorat cu ordinul Ordinul Artelor şi Literelor în grad de Ofiţer. Pe 9 august 2016, lui Neagu Djuvara i-a fost conferit Ordinul Naţional ”Steaua României” în grad de Cavaler, iar la finalul lunii martie 2016, a primit premiul de Excelenţă la cea de-a XVI-a ediţie a Galei Premiilor Radio România Cultural.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...