Serialul de succes "The Crown", produs de Netflix şi consacrat vieţii reginei Elizabeth a II-a, se va încheia după al cincilea sezon, a anunţat vineri platforma video, adică cu un sezon mai devreme decât era prevăzut, scrie AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

După Claire Foy care a interpretat-o pe suverană în primele două sezoane, apoi Olivia Colman în următoarele două, actriţa britanică Imelda Stauton va fi protagonista celui de-al cincilea sezon. 

Obişnuită să interpreteze roluri secundare, în special în saga "Harry Potter" sau "Pride", actriţa în vârstă de 64 de ani a fost nominalizată la categoria "cea mai bună actriţă" la premiile Oscar pentru primul ei rol principal, în "Vera Drake" (2004). 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

"Sunt sincer onorată să mă alătur unei echipe cu o creativitate excepţională şi să duc "The Crown" la final", a reacţionat Imelda Staunton într-o declaraţie publicată pe contul de Twitter al Netflix.

Primele două interprete ale reginei Elizabeth în serial au câştigat fiecare câte un Glob de Aur, recompensele Asociaţiei presei străine de la Hollywood, în 2017 pentru Claire Foy şi în 2020 pentru Olivia Colman. 

Creatorul serialului, Peter Morgan, a anunţat iniţial că prevede şase sezoane, şi nu cinci, cu acest proiect care a început odată cu ascensiunea lui Elizabeth la tron şi să-l termine cu epoca actuală. 

Potrivit site-ului de specialitate The Hollywood Reporter, al patrulea sezon, care urmează să fie difuzat online mai târziu anul acesta, începe în anii 1980, cu intrarea în scenă a prinţesei Diana (interpretată de Gillian Anderson), precum şi a premierului Margaret Thatcher.

Succes de critică dar şi de public, "The Crown" a câştigat deja trei Globuri de Aur şi opt premii Emmy, recompensele decernate pentru producţiile televiziunii americane.

Şaptezeci şi trei de milioane de telespectatori au urmărit cel puţin o parte din saga, anunţa în ianuarie Ted Sarandos, director de conţinut la Netflix.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.