„Romeo şi Julieta”, producţia lui Johan Kobborg, cu Alina Cojocaru şi Serghei Polunin, creată în 2019 pentru Arena di Verona, este programată, pe 1 decembrie, la Royal Albert Hall.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Starul baletului internaţional Serghei Polunin îşi va face debutul londonez în rolul Romeo alături de renumita balerină română Alina Cojocaru în noua versiune mult aclamată a spectacolului „Romeo şi Julieta”. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Versiunea coregrafului Johan Kobborg a celei mai cunoscute poveşti de dragoste din lume îmbină baletul cu o notă contemporană pentru a crea dinamism, vibraţie şi o repovestire modernă a acestei tragedii fără vârstă, într-o punere în scenă spectaculoasă la Royal Albert Hall. 

Cu partitura rafinată şi puternică a lui Prokofiev, cu un decor impresionant realizat de sculptorul din Canada David Umemoto, povestea urmează naraţiunea din piesa lui Shakespeare cu vocabularul specific baletului clasic, aşa cum prezintă spectacolul Royal Albert Hall. 

Anul acesta, Serghei Polunin a dansat la TIFF, pe scena de la Castelul Banffy din Bonţida, pe celebra piesă „Take Me to Church”, în faţa a 2.000 de spectatori care l-au ovaţionat. Artistul a spus atunci că îşi doreşte să aducă în România „Romeo şi Julieta”.

Celebrul balerin a mărturisit că este „foarte mândru de acest proiect” şi că spectacolul creat de Johan Kobborg este ca un film la care te uiţi cu sufletul la gură timp de o oră şi douăzeci de minute. De asemenea, Polunin a spus că a dansat pentru prima oară rolul lui Romeo şi că a fost un privilegiu să o facă alături de românca Alina Cojocaru, „probabil cea mai bună Julieta a tuturor timpurilor”. „Mi-aş dori să aducem Romeo şi Julieta în România la un moment dat. Ar fi magic”, a spus Polunin.

În 2016, Alina Cojocaru şi coregraful danez Johan Kobborg făceau parte din trupa de balet a Operei Naţionale Bucureşti. Au apărut conflicte deschise între noua conducere numită de ministrul Culturii de atunci Vlad Alexandrescu, dirijorii Vlad Conta şi Tiberiu Soare, şi balerinul Johan Kobborg, care avea atribuţii de coordonare a Companiei de balet. Tensiunile s-au accentuat, ducând la un vid de putere la ONB, fără conducere. Ministrul Culturii a demisionat, fiind criticat de preşedintele Klaus Iohannis pentru felul în care a gestionat criza de la Operă.

În final, cei doi balerini, Alina Cojocaru şi Johan Kobborg, care alcătuiesc unul dintre cele mai influente cupluri din universul baletului din ultimele două decenii, după cum îi caracteriza The New York Times, au plecat de la ONB. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.