Redactorul-şef al The Washington Post, Sally Buzbee, a demisionat, a anunţat duminică seara directorul prestigiosului cotidian american. Sally Buzbee, o jurnalistă cu vechime la agenţia americană de presă Associated Press, a fost prima femeie care a ocupat această funcţie de la înfiinţarea ziarului, în 1877, notează Le Figaro.
Matt Murray, fost redactor-şef al The Wall Street Journal şi fost director executiv al Dow Jones, îi va lua locul lui Sally Buzbee până la alegerile prezidenţiale din SUA din noiembrie, a declarat William Lewis, directorul general al Post.
Nu a fost oferit niciun motiv pentru plecarea lui Sally Buzbee.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Într-un e-mail adresat personalului, William Lewis a anunţat, de asemenea, că speră să lanseze anul acesta "o nouă divizie", separată de echipa editorială istorică şi dedicată "jurnalismului de serviciu şi pe reţelele sociale", care va utiliza inteligenţa artificială (AI).
Matt Murray se va ocupa de această nouă entitate după alegeri, potrivit lui William Lewis, în timp ce "domeniile principale de acoperire", cum ar fi politica, economia şi reportajele, vor fi conduse de Robert Winnett, care a făcut carieră la Telegraph Media Group, proprietarul influentului cotidian conservator britanic The Telegraph. Această remaniere la conducerea ziarului este "cea mai importantă mişcare" a lui William Lewis de la preluarea funcţiei de director general în ianuarie, potrivit The Washington Post.
William Lewis a recunoscut recent că ziarul a înregistrat pierderi grele de aproximativ 77 de milioane de dolari (71 de milioane de euro) în 2023. Pentru a reduce costurile, un plan de disponibilizare voluntară a fost propus sutelor de angajaţi la sfârşitul anului 2023. Potrivit The Washington Post, în ultimele luni, William Lewis a angajat mai mulţi dintre foştii săi colegi de la Dow Jones pentru posturi cheie.
Acţionarul majoritar al Dow Jones şi The Wall Street Journal este magnatul media Rupert Murdoch, a cărui familie controlează Fox Corporation, compania-mamă a postului de televiziune conservator preferat al americanilor, Fox News.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.