Ronan Farrow, care a dezvăluit abuzurile sexuale în care sunt implicate persoane publice, printre care Harvey Weinstein, va fi producător executiv pentru un documentar despre violenţa faţă de jurnalişti realizat de HBO. Proiectul este prima colaborare a jurnalistului cu această televiziune, scrie Variety.
Filmul va fi regizat de câştigătorii premiilor Emmy şi Peabody, Heidi Ewing şi Rachel Grady de la Loki Films. În trecut, ei au regizat "12th & Delaware", "Jesus Camp" şi "One of Us" la HBO.
Farrow va fi producător executiv al documentarului prin compania sa de producţie Glass Cannon Inc. în asociere cu Loki Films. Nancy Abraham şi Lisa Heller vor fi producători executivi pentru HBO.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"În întreaga lumea, jurnaliştii sunt în bătaia focului", a spus Farrow. "Sunt urmăriţi cu ajutorul noilor tehnologii, încarceraţi, chiar şi ucişi. Suntem martorii unor tactici în continuă evoluţie şi faţă de reporterii din Statele Unite, împotriva unei noi perioade de campanii de dezinformare care vizează să submineze ideea de relatare obiectivă. Sunt încântat să lucrez cu Rachel Heidi şi HBO pentru a spune astfel de poveşti".
Filmul îşi propune să investigheze ameninţări, intimidări şi violenţa îndreptată împotriva jurnaliştilor care expun corupţia şi abuzul guvernelor, corporaţiilor şi al altor interese. Temele vor fi atât din Statele Unite cât şi la nivel internaţional.
"Mai mult ca niciodată, aşa cum a relatat recent Ronan Farrow, jurnalismul de investigaţie nepartinic este atât de esenţial, pe cât se află sub asediu", a declarat Casey Bloys, preşedintele programelor HBO. "Suntem încântaţi să-i oferim o platformă de exprimare lui Ronan, Heidi şi Rachel pentur a face lumină asupra circumstanţelor în care jurnaliştii se află sub presiune în timp ce încearcă neobosit să releve adevărul".
În prezent, Farrow este colaborator al The New Yorker. Cartea sa, "Catch and Kill", prezintă anchetele sale cazurile de abuz sexual de care sunt acuzaţi mogulul de la Hollywood Harvey Weinstein şi alte figuri influente.
Jurnalistul Ronan Farrow se află la originea dezvăluirilor despre acţiunile fostului producător de cinema Harvey Weinstein, acuzat de abuzuri sexuale (mergând până la viol) de peste 80 de femei, între care multe personalităţi şi actriţe.
Ancheta sa detaliată despre fostul magnat de la Hollywood, publicată în octombrie 2017 în The New Yorker, i-a adus un premiu Pulitzer la categoria "jurnalism în serviciul public" şi a declanşat mişcarea #Metoo.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.