Ultimele 27 de cule care s-au păstrat în Oltenia de-a lungul vremurilor, construcţii rezidenţiale fortificate din piatră, cu două sau trei etaje, ridicate în secolele XVIII - XIX, vor fi promovate prin programul "Cule în lumină" cu scopul de a fi restaurate.
Culele vor fi evaluate în cadrul unei competiţii jurizate de experţi şi istorici, iar, în final, vor fi selectate 10 dintre ele, cu valoare arhitecturală şi istorică, care au cel mai mare potenţial turistic, pentru care tineri arhitecţi de la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu" din Bucureşti vor dezvolta proiecte de restaurare.
Proiectul, lansat de Grupul CEZ România, cu sprijinul Institutului Naţional al Patrimoniului, prezintă în format digital - pe www.culeinlumina.ro - toate informaţiile disponibile cu privire la ultimele 27 de cule rămase în picioare din cele 200 construite de-a lungul timpului în Oltenia.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Publicul are posibilitatea de a contribui la îmbogăţirea informaţiilor despre ele şi de a vota construcţiile care vor fi incluse în propunerile de proiecte de conservare.
Culele olteneşti sunt cele mai vechi clădiri seculare din sudul României. Una dintre ele, Cula Greceanu, care datează din 1516 şi este cea mai veche reşedinţă privată din sudul României.
Cu timpul, aceste case au devenit o mărturie şi o evidenţiere a vieţii rurale în principatul Ţării Româneşti, a arhitecturii tradiţionale româneşti, a culturii naţionale, cu tot ceea ce reprezintă (artă, meserii, gastronomie). Ca patrimoniu cultural, culele olteneşti au inspirat arhitectura ulterioară, mai ales stilul neo-românesc.
“În calitate de investitor strategic în zona Olteniei, am iniţiat proiectul "Cule în lumină" pentru a mobiliza oamenii să descopere şi să fie mândri de această parte importantă a patrimoniului cultural naţional. Iniţiativa reuneşte atât cunoştinţele celor mai valoroşi experţi în domeniul istoric şi cultural, cât şi energia şi entuziasmul unei generaţii de studenţi cărora le lansăm provocarea conservării culelor olteneşti folosind tehnologii moderne”, a declarat Ondrej Safar, CEO al Grupului CEZ în România.
"Culele aflate pe Lista Monumentelor Istorice din România se află în judeţele Gorj, Vâlcea, Argeş, în partea de nord a judeţelor Dolj şi Mehedinţi, o culă în judeţul Teleorman şi una în judeţul Olt. În total, astăzi mai există doar 27 de cule-monument istoric, din care trei sunt ruine, iar o parte dintre acestea sunt în uz, în circuit public sau privat. Numai protejându-le şi punându-le în valoare oferim un viitor trecutului nostru", spune dr. arheolog Daniela Mihai, director adjunct în cadrul Institutului Naţional al Patrimoniului, coautor al lucrărilor “Culele - scurt îndrumar pentru proprietarii şi administratorii de cule” (2013), „Ghid de bune practici în protejarea şi promovarea patrimoniului cultural rural” (2012) şi coautor al volumului “Monumentele UNESCO din România” (2007).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.