Programul cultural TM2023 pentru luna aprilie include un festival de artă, tehnică şi istorie analogică, road performance-uri într-un camion, conferinţe cu personalităţi de renume, sesiuni de plantare, concerte, ateliere de dans, expoziţii, cât şi tururi ghidate, lansări de carte şi multe altele.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Peste 50 de artişti din Austria, Croaţia, Finlanda, Georgia, Germania, Macedonia, Polonia, Romania, Serbia şi Spania vor participa cu fotografie, film, experiment de sunet şi obiect, în cadrul Festivalului Internaţional Analog Mania, ediţia a XI-a.

Timp de o lună (1 – 30 aprilie) vor avea loc expoziţii, proiecţii-concert, workshop-uri, performance-uri şi dezbateri într-o mare sărbătoare a renaşterii analogice. Publicul este invitat să parcurgă expoziţiile de artă ale Analog Mania, să viziteze Muzeul Invizibil şi să participe la Analog Experience în spaţiile labirintice ce se dezvoltă de la Casa Tineretului până la Casa de Cultură a Studenţilor.

Printre cele mai aşteptate momente ale lunii aprilie se numără spectacolul de teatru în mişcare, Cargo Berlin - Timişoara. Publicul este transportat timp de două ore într-un trailer modificat, iar traseul va include staţionarea în anumite puncte cheie, precum rampe de manipulare a mărfurilor, depozite, puncte de control şi multe altele. Pe parcursul călătoriei, biografiile şoferilor de camion vor fi transmise publicului. Spectacolul este o coproducţie Rimini Protokoll - Teatrul Basca şi se va juca de mai multe ori în perioada 31 martie - 27 mai. Biletele pot fi achiziţionate de pe iabilet.ro.

Seria conferinţelor La UVT, Cultura este Capitală va aduce în Timişoara doi laureaţi ai premiului Nobel, alături de reputaţi intelectuali din zona ştiinţelor exacte şi umaniste:
Conferinţă - Orhan Pamuk, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură - 3 aprilie, de la ora 19:30, în Aula Magna a UVT;
Festivitatea Doctor Honoris Causa - Orhan Pamuk, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură - 4 aprilie, de la ora 10, în Aula Magna;
Conferinţă „Ştiinţa şi Tehnica – Cum şurubărim viitorul?” - invitat Alexandru Mironov - 7 aprilie, de la ora 17:00 - 19:00, în Aula Magna;
Idei care schimbă lumea – Conferinţă Jean-Marie Lehn, laureat al Premiul Nobel pentru Chimie - 11 aprilie, în Aula Magna.

Accesul la aceste conferinţe este gratuit.

În perioada 8-9 aprilie, echipa Festivalului CODRU organizează sesiuni de plantare în zona Două Dealuri, Recaş. Timp de două zile, în intervalul orar 10:00-18:00, participanţii vor desfăşura acţiunile de plantare din oră în oră, în grupuri de maxim 50 de persoane. Ustensilele necesare sunt asigurate de organizatori. Va fi amenajată şi o zonă de relaxare, unde cei care se vor implica în procesul de plantare vor avea parte de muzică live şi DJ, food & drinks, până la ora 20:00.
Participarea este gratuită şi se face pe baza completării unui formular, accesând site-ul oficial codrufestival.ro

Cu ocazia finalizării expoziţiei "Chronic Desire - Sete Cronică" de Mihaela Cîmpeanu şi Sead Kazanxhiu şi a expoziţiei din Biblioteca RomaMoMA de la Bastionul Maria Theresia, vor avea loc două concerte de muzică tradiţională romă, care vor celebra diversitatea, unitatea şi puterea muzicii de a aduce oamenii împreună:
Concert Gypsy Groove - 22 aprilie, ora 20:00 - 22:00, Piaţa Libertăţii;
Concert Mahala Rai Banda - 23 aprilie, ora 20:00 - 22:00, Piaţa Unirii.

În ceea ce priveşte artele spectacolului, în luna aprilie vom avea parte de două spectacole de teatru:
"Slow down! / Mai încet!" un spectacol de Mihaela Michailov - 1 aprilie, ora 19:00, la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” Timişoara - Sala 2;
"BROS", un spectacol de Romeo Castellucci - 1 aprilie, ora 20:00, la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” Timişoara - Sala Mare.

Asociaţia Noi Re-Creăm propune două ateliere de dans dedicate atât profesioniştilor cât şi pasionaţilor de mişcare contemporană:
"The joy of dance. Light ways of moving" - 31 martie - 2 aprilie, la Casa Tineretului, în intervalul orar 12:00-16:30;
Atelier SUB LAB PRO - Jenna Jalonen & Péter Juhász - 9-10 aprilie, la Casa Tineretului, în intervalul orar 10:00 - 15:00.
Accesul este gratuit, iar înscrierea se face prin mail la adresa noirecream@gmail.com. Pentru mai multe detalii despre program, accesaţi site-ul oficial TM2023.

În data de 24 aprilie, la Facultatea de Muzică şi Teatru, va avea loc un concert lecţie - Baroque Watermusic, unde vor fi prezentate instrumente de epocă, tehnici de interpretare specifice acestora, precum şi repertoriul muzicii vechi. Instrumentele prezentate în cadrul acestui proiect, sunt: lăuta, teorba, viola da gamba, fluierul baroc, viori baroc şi clavecinul.

Pe 26 aprilie, la Minitremu, Asociaţia Identity.Education pune în lumină istoria şi cultura persoanelor feminine* atrase de femei, având ca obiectiv deschiderea unui dialog în cadrul LGBTQIA+, cât şi extern, despre această comunitate. În cadrul acestui eveniment va avea loc lansarea în premieră a cărţii scrise de Alex Zorilă.

Expoziţiile vernisaje cu ocazia Deschiderii oficiale TM2023 continuă şi luna aceasta: "Made up histories have long lives" (17 februarie - 16 aprilie), "Mircea Nicolae - Lucruri mărunte, lucruri preţioase" (17 februarie - 23 aprilie), "Tu eşti alt eu - O catedrală a corpului" (17 februarie - 30 aprilie), "Ritzi Jacobi & Peter Jacobi. Texturi ale memoriei. Cinci decenii de creaţie" (17 februarie - 5 mai), "Victor Brauner: Invenţii şi magie" (17 februarie - 28 mai), "Minitremu 10+" (17 februarie - 4 decembrie).

Expoziţia colectivă centrală "Chronic Desire - Sete Cronică" (17 februarie - 23 aprilie) poate fi vizitată în diferite spaţii din oraş: Bastionul Maria Theresia, Comenduirea Garnizoanei Timişoara, Muzeul de Transport Public "Corneliu Miklosi", Palatul Ştefania şi str. General Praporgescu.

Instalaţia de arhitectură Pepiniera - 1306 Plante pentru Timişoara va rămâne deschisă până pe 23 decembrie.

Până pe data de 2 aprilie mai poate fi vizitată "Timpuri Noi: Xenogeneze ale SF-ului şi Bright Cityscapes: Oglindirea ecosistemului".

Printre noile expoziţii apărute în oraş se numără: Expoziţia "Proiect fotografic nomad" (27 martie 2023 - 27 aprilie 2023) din Parcului Botanic şi Extr-Activism. Decolonizarea mineritului spaţial (12 aprilie 2023 - 24 iunie 2023) la INDECIS Artist Run Space.

Până la 23 aprilie publicul poate participa la unul din tururile ghidate din cadrul expoziţiei 2Chronic Desire - Sete cronică", dedicat diverselor categorii de public, precum: şcoli (adaptat diferitelor categorii de vârstă), familii şi copii, companii. Expoziţia beneficiază şi de traduceri în limbi precum: română, engleză, maghiară, germană, romani, sârbă, ucraineană şi limba semnelor române, separat de cele menţionate anterior. Aceste tururi traduse au loc în fiecare weekend, gratuit. Pentru mai multe informaţii despre program accesaţi site-ul oficial TM2023.

Programul de mediere asociat expoziţiei "Victor Brauner: Invenţii şi magie" continuă până pe 26 aprilie. Acesta include tururi ghidate, ateliere pentru copii, un program de weekend pentru familii, vizite în şcoli şi alte activităţi menite să introducă şi să explice viaţa şi opera lui Brauner pentru diferite categorii de public. Pentru mai multe detalii despre calendarul activităţilor, accesaţi site-ul oficial TM2023.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.