Târgul Internaţional de Artă MoBU va avea loc pe 19-28 mai, la Romaero Băneasa. Organizatorii au anunţat că pregătesc pentru evenimentul din mai un pavilion expoziţional complex, multifuncţional, cu 22.000 de metri pătraţi la interior şi în exterior, din care aproape 5.500 mp vor fi spaţiu expoziţional dedicat exclusiv celor peste 25 de galerii şi peste 70 de artişti participanţi din pictură, sculptură, fotografie, artă digitală, street art sau realitate augmentată din Austria, SUA, Italia, Siria şi România.
La Târgul Internaţional de Artă MoBU sunt aşteptate în cele 10 zile de desfăşurare între 50 000 şi 100 000 de vizitatori de toate vârstele, atât public specializat, format din colecţionari, curatori, galerişti şi artişti, cât şi public larg, iubitor de frumos.
Maestrul Daniel Spoerri este artistul invitat căruia MoBU îi dedică locul central cu expoziţia sa personală retrospectivă, cu peste 120 de lucrări. Artistul nonagenar de origine română este binecunoscut în lumea artei contemporane, dar mai puţin cunoscut în România; Spoerri a semnat manifestul Noului realism, i-a cunoscut pe Duchamp şi pe Man Ray, este inventatorul tablourilor-capcană şi al conceptului Eat Art. Publicul din România are şansa de a cunoaşte şi înţelege, la MoBU, opera unui artist prezent în colecţiile de la MoMA (New York), Tate Modern (London) şi Centrul Pompidou (Paris).
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Expozanţii confirmaţi sunt, într-o ordine aleatoare, galerii: Strata Gallery x Mobius, Fantom (Germania), Fundaţia Francisc Chiuariu, Galeria Iaga, Galeriile Rotenberg-Uzunov, Galeria Romană, Scemtovici & Benowitz Gallery, Nemţoi Gallery, Sineva, HNK Gallery, Galeriile Cornel Florea, Galeriile Rădulescu, Galeriile Formart, Ionel Septimiu Căpăţână, Simona Adelina Armăşelu, Kulterra, spaţii artist run şi grupuri de artişti: Aliaj (Atelier 030202, Alert Studio, Etaj Artist Run), MNŢRplusC, Dragoste Gallery, Celula de Artă, Baraka Artist Run, grupul Prolog, Four ART şi artişti: Daniel Spoerri (Austria), Sasha Meret (SUA), Manuello Paganelli (SUA), Laurian Popa, Cosmin Moldovan, Diana Serghiuţă, Ştefan Radu Creţu, Eugen Raportoru, Irina Cristescu, Ioan Sbârciu, Ioana Cristodorescu, Anca Boeriu, Oana May Isar, Mariea Petcu Chioibaş, Ilie Chioibaş, Victor Teslaru, Hamid Nicola Katrib, Nicola D’Arco (Italia/România), Iuliana Gaga, Ştefan Elian Băcilă, Emilia Marinescu, Paula Craioveanu, Lidia Zadeh, Cornel Vana, Ammar Alnahhas (Siria/România), Obie Platon, Elena Bria, Misha Diaconu, Mihai Ungureanu, Natalia Romanciuc, Valeria Glibiciuc, Teona Toderel , Ciprian Antoci, Alex Baciu, Andreea Toma, Arina Bican. O listă completă a participanţilor va fi actualizată pe mobu.art în secţiunile Galerii şi Artişti.
„În ciuda provocărilor specifice unei ediţii princeps, MoBU este un eveniment unic şi ambiţios, care transformă Bucureştiul în capitala artei contemporane din regiune. Prezentăm deopotrivă maeştrii consacraţi şi invităm publicul să descopere o nouă generaţie de talente, în special din Centrul şi Estul Europei”, spune Demetra Arapu, directoarea MoBU. „A fost dificil să venim cu o ofertă care să răspundă deopotrivă exigenţelor elitelor şi să ofere, în acelaşi timp, o introducere potrivită în artele vizuale contemporane unui public care are nevoie de mai mult context şi de o stimulare a apetitului cultural. Sperăm că am reuşit ca MoBU să fie locul în care colecţionarii şi curatorii să găsească următoarea lucrare pentru colecţia de care se ocupă. Şi în acelaşi timp, am gândit un mix de artă şi divertisment care să atragă publicul general, publicul foarte tânăr, elevii şi studenţii, familiile, în care experienţa nemediată, directă, imersivă, prin intermediul noilor tehnologii, cu lucrările de artă completate de realitate virtuală să devină un punct de atracţie şi pentru neiniţiaţii de orice vârstă”, declară Demetra Arapu despre evenimentul care se va desfăşura timp de 10 zile, în Bucureşti.
„Târgul Internaţional de Artă Bucureşti MoBU este cea mai nouă platformă de artă contemporană din zona Europei Centrale şi de Est care expune împreună galerii, spaţii Artist Run, grupări de artişti independenţi şi artişti emergenţi. Necesitatea unui astfel de eveniment vine ca un răspuns ferm adus pieţei de artă (în creştere), dar şi a unui public nou, avizat, interesat de toate aspectele mainstream din arta momentului dar şi din jurul ei. Nu vor lipsi conferinţele pe teme actuale din piaţa de artă, prezentările Artist Talk, performance-urile, arta media sau arta interactivă cu care publicul vizitator va lua contact în perioada 19-28 mai la Romaero Băneasa”, afirmă Mihai Zgondoiu, artist, curator, galerist independent, ambasador MoBU.
MoBU încurajează şi sprijină concret artiştii independenţi din România şi Republica Moldova care sunt invitaţi să propună lucrări pentru expoziţia de grup intitulată Decolare/Take-Off.
Un apel pentru ei este deschis şi are termenul limită 31 martie. Propunerile artiştilor trebuie să includă un text nu mai lung de 600 de cuvinte, cu conceptul artistic, o descriere tehnică a lucrărilor cu titlul lucrării, tehnica, anul realizării, dimensiuni şi alte precizări considerate necesare de către autor şi maxim trei reproduceri foto reprezentative pentru propunere sau linkul către un portofoliu disponibil online, pe social media sau pagină de web.
Biletele s-au pus în vânzare online pe https://mobu.art/
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.