Muzeul Naţional din Cracovia a lansat prima "bibliotecă de mirosuri de patrimoniu" din lume, prin intermediul căreia utilizează metode ştiinţifice pentru a capta şi reproduce mirosurile asociate obiectelor istorice, potrivit notesfrompoland.com.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Primul parfum produs în cadrul proiectului a fost extras din "Dama cu hermină" al lui Leonardo da Vinci, cel mai faimos tablou deţinut de muzeu. Acesta miroase a nuc, vopsea şi lac, relatează radiodifuzorul RMF FM.

Proiectul, numit Odotheka şi realizat în cooperare cu Muzeul Naţional al Sloveniei din Ljubljana, va arhiva mirosurile a zece obiecte, inclusiv operele unor pictori polonezi celebri şi tabachera unuia dintre poeţii naţionali ai Sloveniei.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

"Parfumul este o compilaţie de informaţii despre pictură - tehnica, istoria şi materialele de conservare", a declarat Elżbieta Zygier, curatorul şef al Muzeului Naţional din Cracovia, pentru postul de televiziune TVN.

Procesul de extragere a primului parfum a durat nouă luni, timp în care parfumul colectat de pe suprafaţa picturii a fost testat într-un laborator. Folosind echipamente avansate de măsurare, precum şi propriul simţ olfactiv, oamenii de ştiinţă au reuşit să separe compuşii care alcătuiesc mirosul şi să le dea un nume.

În acest fel a fost identificat parfumul "Dama cu hermină". Însă acesta nu a putut fi pulverizat în sala de expoziţie din motive de siguranţă. În schimb, acesta a fost încorporat într-un stilou special cu vârf de pâslă şi plasat lângă pictură pentru ca vizitatorii să îl poată mirosi.

"Utilizarea simţurilor multiple face expoziţia foarte atractivă", a declarat Zygier pentru radiodifuzorul RMF. "Parfumul influenţează cu siguranţă şi emoţiile vizitatorilor".

De asemenea, parfumul poate face expoziţia mai accesibilă persoanelor cu deficienţe de vedere, a declarat pentru TVN Tomasz Sawoszczuk, care coordonează partea de cercetare a proiectului la Universitatea de Economie din Cracovia.

Scopul declarat al proiectului Odotheka - care este finanţat de Centrul Naţional de Ştiinţă din Polonia şi de Agenţia Slovenă de Cercetare - este de a arhiva "patrimoniul olfactiv", adică patrimoniul legat de simţul mirosului, prin "evaluare istorică, analiză chimică şi reproducerea mirosului".

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.