Lucrarea „Portret de femeie (Baroneasa Renée Frachon)”, de Constantin Brâncuşi, vintage gelatin silver print 29 x 18.5 cm semnat şi intitulat pe verso, în peniţă, „Brancusi, Portrait de femme”, a fost adjudecată, în Licitaţia colecţiei unui galerist de artă contemporană care a avut loc marţi la Artmark, la preţul de 16.000 de euro.
Opera este reprodusă în Carola Gideon- Welcker, „Constantin Brâncuşi”, Basel/ Stuttgart, 1958, pag. 56-57, ilustraţia 9, în „Constantin Brâncuşi, Metamorphosen Plasticher Form”, Ed.Friedrich Teja Bach, Koln 1987, pag. 428, ilustraţia 91, în „Brâncuşi als Fotograf, Ein Bildhauer fotografiert sein Werk”, Berna, 1996, planşa 16, şi în „Brâncuşi in România,Bucureşti”, 1976, pag. 243, ilustraţia 264.
„Hyphen”, lemn patinat de Paul Neagu, a fost vândută contra sumei de 14.000 de euro, „Petite Venus Blue”, de Yves Klein, - 4.000 de euro, „Human Hand”, de Paul Neagu - 3.000 de euro, „Nud cu drapaj” - 2.750 de euro, Balerină în repaos (mâinile pe şolduri, piciorul drept înainte), de Edgar Degas - 2.750 de euro, „Peisaj cu îngeri”, de Salvador Dali - 2.250 de euro.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Rata de adjudecare a fost de 59,48%, totalul vânzărilor fiind de 84.150 de euro.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.