Editura Corint a publicat volumul "Navalnîi. Un democrat împotriva autoritarismului" de Jan Matti Dollbaum, Morvan Lallouet şi Ben Noble, prima biografie cuprinzătoare a celui mai important lider al opoziţiei din Rusia, o carte despre care Gideon Rachman, comentator principal de politică externă al publicaţiei Financial Times, spune că este „un studiu strălucit despre cea mai captivantă figură politică apărută în Rusia în ultimii ani”.
„Demonizat, hărţuit, otrăvit, arestat, condamnat la închisoare - Aleksei Navalnîi nu este doar cel mai consecvent şi, fără îndoială, cel mai curajos critic al lui Putin, ci şi, aşa cum o dovedeşte această carte revelatoare şi foarte uşor de citit, un om care nutreşte o dorinţă tot mai mare de schimbare a Rusiei de astăzi”, spune şi profesorul Mark Galeotti, autorul cărţii "We Need to Talk About Putin".
Oamenii în general, dar mai ales ruşii au păreri foarte diferite despre Navalnîi. Unii îl consideră un erou al democraţiei, un adevărat lider al opoziţiei. Alţii, un trădător de ţară, un agent al Occidentului plătit de CIA. În sfârşit, alţii îl văd ca pe un xenofob sau ca pe un naţionalist periculos.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În lucrare, sunt analizate multiplele aspecte ale activităţii politice a lui Navalnîi, de la anchetele de presă care au ca subiect corupţia autorităţilor până la ideile şi implicarea acestuia în conducerea unei mişcări politice. De asemenea, se acordă atenţie influenţei reciproce dintre activităţile militantului rus şi strategiile aplicate de Kremlin.
Autorii acestei cărţi sunt cercetători specializaţi în politica rusă. Jan Matti Dollbaum are studii postdoctorale la Universitatea din Bremen, fiind interesat de activismul şi societatea civilă din Rusia. Morvan Lallouet este doctorand la Universitatea din Kent, tema sa de cercetare constituind-o liberalii şi opoziţia rusă. Ben Noble este profesor de politică rusă la University College din Londra şi membru asociat al Chatham House (Institutul Regal al Afacerilor Externe).
Cei trei specialişti încearcă să-l ajute pe cititor să pătrundă în mintea şi în inima acestui personaj controversat, dezvăluind contradicţiile unui om care ocupă a doua poziţie, ca importanţă, pe scena politică a Rusiei, chiar şi atunci când se află după gratii. Pentru a înţelege ceea ce se petrece în Rusia zilelor noastre, trebuie să înţelegem personalitatea lui Aleksei Navalnîi.
Volumul "Navalnîi. Un democrat împotriva autoritarismului" a apărut în imprintul Corint Istorie, fiind disponibil la preţul de 44,5 lei pe www.edituracorint.ro şi în librăriile partenere.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.