Patru schelete de dinozauri din perioadele Jurasic şi Cretacic superior (cu vârste între 72 şi 161 de milioane de ani) vor fi scoase la licitaţie la 16 aprilie, a anunţat, miercuri, Hotelul Drouot care va găzdui vânzarea, potrivit AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Estimate între 600.000 şi 700.000 de euro, un Ornitholestes, unul dintre cele mai agile şi feroce carnovore, şi un Othnielia, dinozaur ierbivor, descoperit în comitatul Johnson din Wyoming, Statele Unite, vor fi propuşi împreună într-o scenă de luptă. 

Un alt cuplu, format dintr-un Hypacrozaur şi puiul său, descoperiţi în Montana, vor fi de asemenea în catalog având o estimare maximă stabilită la 900.000 de euro.             

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

În cursul aceleiaşi sesiuni de vânzări, vor fi licitate 11 pietre de natură extraterestră, între care un frgment căzut de pe Lună pe Pământ acum mai multe sute de ani şi care cântăreţte 371 de grame. 

Estimată la 45.000 de euro, o impresionantă urmă de amonit, o moluscă cefalopodă, care descrie traseul parcurs de animal pe fundul mării, pe o distanţă de 13 metri, acum aproape 150 de milioane de ani, va fi pusă în vânzare după trei zile de expunere publică, din 13 până la 16 aprilie, la Hotelul Drouot.

În iunie, Parisul va găzdui vânzarea scheletului unui dinozaur ierbivor din Jurasic, văr cu Diplodocus, care a fost estimat la 2 milioane de euro. 

În luna noiembrie a anului trecut, două schelete de dinozaur, un Allosaurus şi un Camptosaurus, estimaţi fiecare între 500.000 şi 800.000 de euro, nu şi-au găsit cumpărător. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.