Două importante colecţii vor fi licitate, în data de 21 februarie, la Artmark - colecţia unui cuplu de artişti şi cea a unui cuplu de medici.
Unul dintre cei mai talentaţi artişti ai picturii române moderne, Ion Pacea şi Lucrezia Pacea, soţia sa, au lăsat în urmă, pe lângă opere excepţionale, şi o colecţie unică de artă. În anii 1950, începerea unei colecţii era un adevărat act de curaj, sacrificiu. În perioada în care "proletarii din toate ţările se uneau", nu era un lucru comun să colecţionezi icoane de secol XVIII şi secol XIX, obiecte bisericeşti, xilogravuri de şcoală japoneză, se arată într-un comunicat transmis de Artmark.
Ceva mai simplu a reprezentat achiziţionarea operelor unor importanţi artişti români, pe care familia Pacea i-a cunoscut şi i-a îndrăgit: Dărăscu, Ciucurencu, Ressu, Catargi, Steriadi. De exemplu, Ion Pacea în vremea studenţiei se întâlnea adesea cu Pallady în Cişmigiu, unde acesta picta.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
O colecţie la fel de spectaculoasă prin loturile sale aparţine familiei Dr. Edgar Nicolau. Obiectele scoase la licitaţie sunt o adevărată călătorie în timp. Astfel, un "Permis de pescuit", redactat în cuneiforme, eliberat nu de către Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură, ci de către autorităţile celei de-a treia dinastii Ur, în urmă cu 4.000 de ani, va fi scos la licitaţie la un preţ de pornire de 1.000 de euro. La fel de rare sunt şi cele două vase în manieră "Jun", dinastia Ming (preţ de pornire: 5.000 de euro, respectiv: 3.000 de euro).
Cele două licitaţii din seara de 21 februarie vor oferi participanţilor şi alte surprize.
Licitaţia unei selecţii din colecţia de artă Lucrezia şi Ion Pacea are loc în 21 februarie, de la ora 19.30.
Licitaţia colecţiei Dr. Anamaria Roth şi Dr. Edgar Nicolau de Artă Orientală Veche va avea loc în aceeaşi zi, de la ora 20.30, la Palatul Cesianu-Racoviţă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.