Hartă hidrografică a Deltei Dunării, a căilor ferate şi mai multe hărţi „pentru uzul şcoalelor”, intrate în ultimii ani în patrimoniul Muzeului Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi din Bucureşti, vor putea fi văzute, din 5 august, în expoziţia temporară „Donaţii Recente. Hărţi şi planuri ale regiunilor româneşti”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Expoziţia aduce în atenţia publicului o serie de obiecte de patrimoniu care s-au alăturat colecţiei muzeului în ultimii ani: „Donaţia Ruxandra Bratu”, „Donaţia Zaharia Gheorghe”, „Donaţia arh. Lucia Stoica - din colecţia botanist Zach. C. Panţu” şi „Donaţia Vasile Ştefănescu”.

Graţie donatorilor, aceste lucrăril şi obiecte au devenit accesibile unui public variat şi numeros, nu doar cercetătorilor şi specialiştilor.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Expoziţia este deschisă în perioada 5 august - 19 septembrie 2021, iar programul de vizitare este de miercuri până duminică, între orele 10.00 - 18.00. Preţ bilet: 5 lei (tarif întreg).

Expoziţia îşi propune să aducă în faţa publicului hărţi şi planuri ale regiunilor româneşti de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX.

Tematicile sunt dintre cele mai diverse: de la o hartă hidrografică a Deltei Dunării, la o hartă a căilor ferate, hărţi militare, hărţi topografice şi mai multe hărţi „pentru uzul şcoalelor”.

Expunerea este completată de o serie de obiecte ce au aparţinut cartografului Vasile Ştefănescu (1914 - 1976): instrumente de lucru, documente, fotografii; toate acestea prezintă publicului aspecte neştiute ale meseriei de cartograf.

Pentru organizarea expoziţiei au colaborat: Elena Păunoiu-Călugăru (conservator), Despina Haşegan (Şef Birou Patrimoniu), Ioana Zamfir (muzeograf).

Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi (MNHCV) din Bucureşti este printre puţinele instituţii culturale cu acest specific din lume. MNHCV îşi propune ca, prin grija pentru patrimoniu şi interpretarea lui, prin activităţi destinate specialiştilor şi comunităţii, să devină o instituţie relevantă pentru public şi pentru cultură, promovând cercetarea, interactivitatea, educaţia pe tot parcursul vieţii, dialogul şi angajarea creativă. 
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.