O epistolă scrisă de Vincent Van Gogh şi Paul Gauguin, în care îşi exprimă admiraţia lor reciprocă şi aceeaşi viziune pentru reînnoirea viitorului artei moderne, a fost vândută la licitaţia organizată la Hôtel Drouot din Paris pentru 210.600 de euro, potrivit Le Figaro.
Scrisă cu cerneală pe hârtie milimetrică, având ambele semnături, această scrisoare este adresată prietenului lor pictorul Emile Bernard de la Arles, pe 1/2 noiembrie1888, şi evocă discuţiile despre înfiinţarea unei "asociaţii a pictorilor".
Lotul a fost estimat între 180.000 şi 250.000 de euro. Scrisoarea a fost vândută la începutul sesiunii de primăvară a licitaţiilor organizate de casa Collections Aristophil.
Cei doi îşi exprimă convingerea că arta traversează o perioadă ce se îndreaptă către o "renaştere".
"Or, eu, care cred cu certitudine în posibilitatea unei imense renaşteri a artei, care susţin că această artă nouă va avea tropicele drept patrie, sunt de părere că noi înşine suntem doar nişte intermediari", scria Van Gogh (1853-1890). "Abia generaţia viitoare va fi aceea care va reuşi să trăiască în pace", a scris el în scrisoarea adresată "bunului său prieten Bernard".
"Gauguin, continuă pictorul olandez, "nu mă interesează mult ca om". "De mult timp mi se pare că în urâta noastră meserie de pictor, avem cel mai mult nevoie de oameni care au mâini şi stomac de muncitor, gusturi mai naturale, temperamente mai iubitoare şi mai caritabile decât bulevardierul parizian decadent şi obosit". Gauguin "este o fiinţă virgină cu instincte de fiară. La Gauguin, sângele şi sexul prevalează asupra ambiţiei", rezumă el.
Van Gogh îi mărturisea lui Emile Bernard că ei doi sunt destul de complice pentru a merge împreună în anumite locuri: "Am făcut câteva excursii în bordeluri şi este probabil să mergem adeseori ca să lucrăm acolo".
Van Gogh i-a cedat pana de scris lui Gauguin (1848-1903), care respinge cu falsă modestie complimentele făcute de prietenul său olandez: "Nu-l asculta pe Vincent, el are, aşa cum ştii deja, o admiraţie facilă şi o indulgenţă pe măsură".
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.