O expoziţie a artistei Ondine Slimovschi va fi deschisă la Muzeul Judeţean Buzău, în perioada 19 septembrie - 27 octombrie. Vernisajul este organizat în data de 19 septembrie, la ora 11.00, Aleea Castanilor, nr. 1, Buzău, anunţă organizatorii Art Safari.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Ondine Slimovschi explorează figura feminină mai ales ca element arhetipal, purtător de simboluri şi emoţii provenite direct din cele mai profunde straturi ale subconştientului. Imaginile sale narative încorporează elemente din lumea vegetală, faună şi mitologie, ilustrând interesul artistei faţă de melancolia esteticii din secolul al XIX-lea şi proiectarea, respectiv sensibilizarea percepţiei în mediul social contemporan.

Lucrările ei sunt populate de personaje simbolice asemănătoare nimfelor, prezentate ca un arhetip al tinereţii, al inocenţei şi al vulnerabilităţii, dar şi al puterii interioare şi forţei vitale. Aceste tinere figuri feminine sunt înconjurate de imagini din natură: flori, pene, animale şi păsări. Scenele onirice descrise în aceste picturi, cu imagini stratificate, cu colorit fantastic, invită privitorul să cerceteze simbolismul personajelor, al florei şi al faunei şi să găsească în acestea o reflectare a propriilor experienţe şi observaţii.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

În lucrările Ondinei, imaginile din natură se înscriu într-o tradiţie îndelungată de utilizare a acestora ca atribut simbolic, în special în legătură cu femeile. În întreaga lume, în mituri şi în texte referitoare la spiritualitate, oamenii au venerat animalele ca tovarăşe de suflet, împărtăşind calităţile lor: puterea, curajul, frumuseţea şi libertatea. În operele Ondinei, miturile greceşti ale metamorfozei, în care personajele se transformă în animale sau plante, reflectă interesul ei pentru creşterea personală şi pentru perioadele de schimbare, în special pentru tranziţia de la copilărie la vârsta adultă.

Un aspect distinctiv al viziunii artistice şi filosofice a Ondinei este armonia cu lumea naturală. O comuniune şi o înrudire cu natura face parte din datoria noastră de a căuta legătura cu lumea naturală, precum şi de a ne strădui să o protejăm, mai ales în contextul ameninţării actuale pe care o reprezintă criza climatică.

În centrul operei artistei se află, de asemenea, utilizarea deosebită a culorilor şi a modelelor. Paleta de nuanţe adesea nefirească a florei şi a faunei subliniază simbolismul oniric al lucrărilor sale. Totodată, culoarea pe care o foloseşte în picturile ei reflectă uneori sentimentele şi emoţiile personajelor şi contribuie la atmosfera armonioasă şi contemplativă a lucrărilor. Aşa cum spune chiar ea, creaţiile sale „trec dincolo de barierele lumii obişnuite”.

Expoziţia este o invitaţie pentru public de a evada într-o lume senzorială a frumuseţii, a culorilor şi a abundenţei naturii. Pe lângă acest rafinament, există un mesaj profund privind recuperarea valorilor care se pot pierde în lumea contemporană: aprecierea înţelepciunii străvechi, capacitatea de a fi în acord cu sentimentele noastre profunde şi nevoia de a aprecia şi de a proteja mai bine lumea noastră preţioasă.

„În esenţă, un muzeu este o clădire cu sau fără o istorie deosebită, aşa cum sunt toate clădirile din lume. Ceea ce transformă, însă, clădirea în muzeu sunt poveştile oamenilor din spatele exponatelor şi lucrărilor de artă. Renumele unui muzeu nu se stabileşte luând în considerare numărul celor care îi trec pragul, ci în funcţie de starea de bine pe care reuşeşte să o creeze şi să o transmită. În concluzie, muzeele sunt despre oameni şi despre poveştile lor, pentru oameni şi pentru trăirile lor!”, a declarat Daniel Costache, Manager al Muzeului Judeţean Buzău.

Muzeul Judeţean Buzău reprezintă cea mai prestigioasă instituţie cu profil muzeal din judeţ. Este o instituţie permanent aflată în scopul societăţii, deschisă publicului, care se ocupă cu strângerea, păstrarea, identificarea, catalogarea, menţinerea, conservarea şi expunerea de diverse obiecte sau artefacte ce reprezintă interes ştiinţific, istoric, artistic în scopul studierii, educării şi recreerii, a mărturiilor material şi spirituale ale existenţei şi evoluţiei comunităţilor locale a zonei de curbură a Carpaţilor din următoarle puncte de vedere: arheologic, istoric, etnografic, artistic, al culturii şi civilizaţiei şi al marilor personalităţi creatoare aşa cum se reflectă toate acestea în piesele de muzeu, din cele mai vechi timpuri până în contemporaneitate. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.