Primăria arondismentului 4 din Paris speră să redeschidă curtea din faţa Catedralei Notre-Dame "la sfârşitul săptămânii", după operaţiuni de depoluare cu plumb. Analize sunt încă în curs cu riveranii, potrivit BFM TV.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

La aproape două luni după incendiul de la Catedrala Notre-Dame, curtea din faţa catedralei ar trebui să devină din nou accesibilă. 

"Dacă totul se derulează bine, curtea ar trebui să se deschisă la sfârşitul săptămânii", a confirmat luni pentru BFM primarul arondismentului 4, Ariel Weil. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

După incendiu, curtea din faţă a rămas închisă în special din cauza prezenţei plumbului în sol, provenit de pe acoperiş. "Existau concentraţii importante de plumb în anumite locuri din curte, în special în grădinile care sunt laterale", a precizat Ariel Weil. 

Operaţiunile de decontaminare au început, a confirmat edilul, şi ar trebui să se încheie "în câteva zile, cât timp se fac verificări de către serviciile de Stat". 

Autorităţile rămân deocamdată vigilente în privinţa plumbului din vecinătate, după detectarea unui nivel ridicat de plumb în sânge la un copil. Riveranii au fost invitaţi să meargă la medic pentru consultaţii.  

O dată ce va fi redeschisă curtea, vizitatorii vor putea să facă turul Catedralei. Primarul arondismentului solicită în prezent să fie ridicate bariere pentru a permite turiştilor şi parizienilor să urmărească evoluţiile de pe şantier.  

Pentru prima dată de la incendiu, o slujbă va fi celebrată în catedrală în weekend. La slijbă vor fi prezenţi doar câţiva preoţi. Ca măsură de precauţie, participanţii vor purta căşti.  

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.