Printre cele mai importante premiere ale acestei luni la National Geographic se numără: „7 zile foarte grele" sau „Salvatori pe drumuri îngheţate" iar pe National Geographic WILD telespectatorii vor descoperi specii distincte de şerpi care trăiesc într-o mare varietate de habitate.
"Naţiunile arctice: Poveşti de război", în fiecare luni, din 6 martie, la 21.00
În prima serie de documentare care dezvăluie rolul naţiunilor arctice în cel de-al Doilea Război Mondial, telespectatorii National Geographic vor descoperi importanţa regiunii în cel mai globalizat război de până acum. Pe fundalul uluitor, dar neiertător al cercului arctic, seria urmăreşte scafandrii în timp ce găsesc epave de avioane germane scufundate, arheologi ce investighează gropi comune ascunse şi istorici investigând cetăţile secrete de coastă. Prin imagini de arhivă colorizate şi neprezentate până acum, grafică computerizată de ce mai înaltă calitate şi hărţi animate, vor fi dezvăluite evenimentele inovatoare care au avut loc pe nordicele câmpurile de luptă îngheţate.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"7 Zile foarte grele", în fiecare miercuri, din 22 martie, la 21.00
Aventurierul Dwayne Fields merge în unele dintre cele mai neprimitoare locuri de pe pământ, unde forţele naturii fac legea şi condiţiile sunt dintre cele mai dure. În doar şapte zile, acesta trebuie să ajungă în siguranţă înapoi în civilizaţie, depăşind provocările fizice şi psihice care îi stau în cale.
"Salvatori pe drumuri îngheţate", în fiecare joi, din 9 martie, la 20.00
În această iarnă, eroii drumurilor îngheţate se confruntă cu condiţii meteorologice ciudate. O furtună puternică, ploaia şi căderile record de zăpadă aduc provocări masive. Abordând cele mai grele locuri de muncă din cariera lor, Thord şi Bjoern se confruntă cu noi pericole şi se bazează unul pe celălalt mai mult ca niciodată. În nord, Jo Roger are nevoie de ucenicul său de anul trecut, Stig, ca să continue activitateaşi să devină un adevărat salvator, dar va fi acesta la înălţime?
National Geographic Wild dedică o săptămână întreagă pentru a înţelege specii distincte de şerpi care trăiesc într-o mare varietate de habitate. Şerpii joacă un rol cheie în ecosistem prin controlul rozătoarelor şi dăunătorilor, iar conştientizarea sporită poate ajuta la creşterea sprijinului şi la înţelegerea acestor creaturi evazive.
Printre premiere se numără: „Legenda şarpelui”, care va fi difuzat în fiecare duminică, din 5 martie, la ora 19:00.
"Secrete la Zoo: Tampa", în fiecare luni, din 6 martie, la ora 19:00
„Secrete la zoo: Tampa” se întoarce pentru un nou sezon interesant cu acces fără precedent. Echipa de veterinari şi experţi în îngrijirea animalelor de la grădina zoologică Tampa ne poartă în culise pentru a asista la poveştile dramatice, încântătoare şi drăguţe despre ce înseamnă să conduci una dintre grădinile zoologice preferate ale Americii.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.