Scriitorul Nicolas Mathieu a fost recompensat, miercuri, cu premiul Goncourt pe anul 2018 pentru romanul său "Leurs enfants après eux", o frescă politică şi socială, precum şi un roman despre visurile din perioada adolescenţei, scris AFP.
"Este un autor nou, este un autor tânăr şi mai ales un autor care vorbeşte despre Franţa de astăzi", a salutat Bernard Pivot, patronul Goncourt.
Cel mai râvnit dintre premiile literare din lumea francofonă, Goncourt a fost atribuit romancierului în vârstă de 40 de ani în al patrulea tur de scrutin cu 6 voturi contra 4 pentru Paul Gréveilac cu romanul său "Maîtres et esclaves" (Gallimard) despre istoria Chinei roşii.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Marele perdant al loteriei premiilor literare este David Diop, singurul romancier finalist la toate premiile importante de toamnă (Femina, Médicis, Goncourt şi Renaudot) pentru emoţionantul său volum "Frère d'âme" (Seuil).
"Am petrecut 18 luni închis într-o cameră singur şi acolo am devenit dintr-odată un iepure în faţa farurilor maşinii", a comentat Nicolas Mathieu, primind premiul (dotat cu 10 euro simbolic) la restaurantul Drouant.
"Acest premiu îmi va schimba viaţa. Mă gândesc la fiul meu Oscar, în vârstă de 5 ani. În astfeld e momente fundamentale, mă gândesc la familia mea, la părinţii mei, la oraşul unde m-am născut (Epinal, n.r), la oamenii despre care vorbesc în carte", a declarat el.
"Leurs enfants après eux" (editura Actes Sud) este doar a doua carte a lui Nicolas Mathieu.
Editorul a fost deja recompensat cu premiul Goncourt anul trecut pentru Eric Vuillard cu "Ordinea de zi". "Nu alegem în funcţie de editor, ci de talentul de scriitor", a spus Bernard Pivot.
Cartea a fost vândută până în prezent în 40.000 de exemplare, dar editorul a mărturisit pentru AFP că va lansa o retipărire de 50.000 de exemplare.
Un Goncourt se vinde în medie cu peste 400.000 de exemplare, Renaudot în peste 250.000 de exemplare, Femina - 60.000 de exemplare şi Médicis - 45.000.
Romanul lui Nicolas Mathieu urmăreşte o bandă de adolescenţi în regiunea Lorraine de-a lungul a patru veri. În ciuda visurilor lor, puştii par condamnaţi să trăiască viaţa îngrozitoare a părinţilor lor.
"Am vrut să povestesc lumea din care provin. Este o tentativă literară şi politică", a spus Mathieu.
Scriitoarea Valérie Manteau a fost desemnată câştigătoarea premiului literar Renaudot pentru cartea sa "Le Sillon" (Le Tripode), roman magnific în care este făcut portretul unui Istanbul în plină degringoladă între asasinatul din 2007 al jurnalistei de origine armeană Hrant Dink şi speranţele spulberate ale revoltei din Piaţa Taksim.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...