Sub auspiciile Familiei Regale a României, dirijorul Răzvan Apetrei va prezenta Concert Regal în seria Muzica Secolului XXI din cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu” 2021, pe 2 septembrie, de la ora 18.00, la Sala Radio. În program, lucrări interpretate de virtuozii Corului Regal, alături de Orchestra Filarmonicii din Braşov.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

News.ro prezintă portretele artiştilor şi formaţiilor incluse în seria Muzica Secolului XXI în programul Festivalului (28 august - 26 septembrie). 

Dirijorul Răzvan Apetrei a colaborat cu Orchestra Filarmonicii din Braşov, Orchestra Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău, Orchestra Filarmonicii din Piteşti, Orchestra Filarmonicii „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea, Opera Comică pentru Copii din Bucureşti, Orchestrele „Symphonia”, „Barockeri” şi „Concerto” ale Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, Orchestra Academică a Societăţii Filarmonice din Câmpina.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

În anul 2016 a fondat compania independentă de operă, balet şi teatru, Opera Clandestina, prin intermediul căreia a pus în scenă opera „Dido şi Aeneas” de H. Purcell şi Opera „Bastien şi Bastienne” de W. A. Mozart în cadrul concursului de proiecte „Stagiunea UnderGrant” organizat de către Opera Comică pentru Copii din Bucureşti.

În anul 2018 a realizat, în memoria Majestăţii Sale Regele Mihai I al României, prima audiţie românească a lucrării „Funeral Sentences” de Henry Purcell, în prezenţa Familiei Regale a României şi prima audiţie românească a baletului Pulcinella de Igor Stravinski, alături de Orchestra Filarmonicii din Piteşti.

În anul 2019, Răzvan Apetrei a debutat în calitate de dirijor în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu”, ediţia a XXIV-a, în cadrul Concertului Regal, eveniment aflat sub Auspiciile Familiei Regale a României, în compania Corului Regal şi a orchestrei companiei Opera Clandestina.

Este profesor de orchestră şi cor şi asistent universitar (cadru didactic asociat) la Universitatea Naţională de Arte George Enescu din Iaşi.
Este membru fondator al Cameratei Regale şi al Corului Regal, ansambluri aflate sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principele Radu al României. Începând din anul 2009 şi până în prezent, colaborează frecvent cu Casa Regală a României pentru realizarea de evenimente muzicale.

În cadrul concertului, publicul va asculta: Jean-Baptiste Lully - „Ballet Royal de la Nuit” - Uvertura (primă audiţie), Wolfgang Amadeus Mozart -  „Concertul nr. 26 pentru pian şi orchestră K. 537, „Încoronarea”, Cristiana Mihart pian, Henry Purcell - „Odă pentru ziua de naştere a Reginei Maria” Z 323, „Come Ye Sons of Art” (primă audiţie), Georg Friedrich Händel - „Odă pentru ziua de naştere a reginei Ana” HWV 74, „Eternal source of light divine” (primă audiţie), Livia Teodorescu-Ciocănea - „Rugăciunea Reginei Maria pentru cei căzuţi” (Oratoriul Câmpuri de maci), Irina Iordăchescu soprană, Piotr Ilici Ceaikovski - Marşul încoronării TH 50 ČW 47. 

Muzica secolului XXI - concept din 2017

Muzica secolului XXI este un concept nou, introdus în programul Festivalului „Enescu” în 2017, la iniţiativa directorului artistic Vladimir Jurowski. Ceea ce este specific pentru această secţiune este că mari interpreţi internaţionali cântă împreună cu muzicieni români lucrări ale unor compozitori cunoscuţi care vin la Bucureşti pentru Festival.

A luat naştere din dorinţa de a crea o punte de legătură între publicul român şi actualitatea compoziţiei internaţionale. Seria aduce pe scena Sălii Radio unele dintre cele mai importante creaţii ale prezentului, semnate de compozitori reputaţi, unii dintre ei fiind prezenţi şi ca solişti ai propriilor lucrări: între alţii, Pascal Dusapin, Dan Dediu, Tim Benjamin, Salvatore Sciarrino, Avishai Cohen şi Fazil Say.

Contactul muzicienilor români cu creaţia contemporană internaţională este întărit graţie iniţiativei Festivalului „George Enescu” de a dedica şase din cele şapte concerte ale seriei orchestrelor româneşti.

Alături de dirijori invitaţi precum John Axelrod, Jessica Cottis sau Alexander Liebreich, ediţia din 2021 aduce pe scenă orchestrele Filarmonicilor din Cluj-Napoca, Bacău, Timişoara, Iaşi, Sibiu şi Orchestra Simfonică Bucureşti.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.