Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a anunţat miercuri, după ce a vizitat şantierul de la Muzeul Naţional "George Enescu" din Bucureşti, că monumentul de patrimoniu va fi pus în siguranţă, că vor fi reluate procedurile de reabilitare dar şi că va lua măsurile legale faţă de fostul contractor care nu şi-a îndeplinit prevederile din contract.
"Am fost, din nou, pe şantierul de la Muzeul Naţional „George Enescu”. La finalul anului trecut, am luat decizia de a nu prelungi contractul de execuţie a lucrărilor de restaurare şi consolidare, întrucât la sfârşitul perioadei prevăzută în contract, lucrarea era realizată în proporţie de doar 25%. Procedura prevede ca până la reluarea lucrărilor, obiectivul Palatul „Cantacuzino” care găzduieşte acest Muzeu să fie pus în siguranţă, pentru a nu se degrada", a anunţat Turcan.
Totodată, ministrul Culturii a precizat că pentru a nu se repeta situaţia anterioare, "ca o semnătură să dureze câteva luni sau hârtiile să se plimbe cu lunile între părţile implicate, m-am asigurat de: realizarea rapidă a lucrărilor de punere în siguranţă a acestui obiectiv de patrimoniu unic al moştenirii noastre culturale, demararea cât mai rapidă a procedurilor de achiziţii pentru lucrările de restaurare şi consolidare rămase de executat şi luarea măsurilor legale impuse de aceasta situaţie critică".
Muzeul Naţional „George Enescu” - Palatul „Cantacuzino” este monument istoric şi de arhitectură de valoare naţională şi universală înscris în Lista Monumentelor Istorice, având codul B-II-m-A-19869, potrivit umpcultura.ro.
Din 2007, Palatul „Cantacuzino” este inclus pe lista monumentelor Patrimoniului European, codul L-35-125-C-a, fiind una dintre cele mai frumoase clădiri din Bucureşti.
Palatul este situat pe amplasamentul unei vechi case a familiei Cantacuzino. Ctitor, iniţiator şi realizator este Gheorghe Grigore Cantacuzino, denumit „Nababul”, unul din cei mai bogaţi români de sfârşit de secol al XIX-lea şi început de secol al XX-lea şi mare om politic (fost primar al capitalei, ministru de finanţe, preşedinte al senatului, prim-ministru, sef al Partidului Conservator).
A fost realizat între anii 1898 - 1900, după proiectul arhitectului I.D. Berindei, împreună cu deosebiţi colaboratori precum G.D. Mirea, Costin Petrescu, Arthur Verona, Nicolae Isidor Vermont pentru picturile monumentale, Frederick Stork şi Emil Wilhelm Becker pentru sculpturi şi Casa „Krieger” din Paris pentru decoraţia interioară, tapiserii, candelabre, lămpi şi vitralii.
Palatul era recunoscut în Bucureştiul de altădată prin marile baluri pe care Mihail G. Cantacuzino împreună cu Maruca le organizau aici. Seratele şi audiţiile muzicale, la care George Enescu era un obişnuit, erau binecunoscute şi se bucurau de prezenţa numelor sonore din aristocraţia română şi străină.
Ansamblul cuprinde şi o clădire de locuit şi două corpuri anexă (foste grajduri, garaj, beci, crematoriu, gunoi, magazii). În anul 1913, după moartea lui Gheorghe Grigore Cantacuzino, palatul a revenit fiului său, Mihai G. Cantacuzino, şi soţiei lui, Maria Rosetti-Tescanu (Maruca), iar în 1929, la moartea lui Mihail G. Cantacuzino, conform testamentului, a rămas în proprietatea soţiei sale, Maruca. În 1939, Maruca s-a căsătorit cu George Enescu (locuind pentru scurt timp, 1945-1964) în casa din spatele palatului. În anii 1940, palatul a adăpostit sediul Preşedinţiei Consiliului de Miniştri şi, din 1947, Institutul de Studii Româno-Sovietice.
După moartea lui George Enescu, în 1955, soţia sa a lăsat, prin testament, palatul şi clădirile anexe muzeului dedicat memoriei compozitorului, astfel că din 1956, aici funcţionează Muzeul Naţional „George Enescu” şi Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România.
Din cauza duratei de exploatare de peste 100 de ani, este evidentă o degradare generală la toate categoriile de lucrări interioare şi exterioare, fiind grav afectată imaginea arhitecturală şi artistică.
Suprafeţele câmpurilor, finisajelor şi componentelor ornamentale de toate categoriile au întreruperi în continuitate, escoriaţii, carii, decolorări cauzate de poluare, desprinderi periculoase de pe stratul suport. Toate acestea pun în pericol integritatea construcţiei atât la nivelul finisajelor, cât şi al materialelor-suport. Din cauza neîntreţinerii continue a învelitorii şi accesoriilor acesteia, sunt zone întregi din astereală, şarpantă şi planşeu din lemn deteriorate, cu influenţe negative asupra componentelor artistice. Totodată, se observă un nivel ridicat al umidităţii în pereţi ce a provocat deteriorări substanţiale ale faţadelor şi interioarelor. La subsol sunt infiltraţii puternice care au afectat cea mai mare parte a acestor spaţii. La interior, pardoselile prezintă uzuri în zonele intens circulate, iar la subsol, fisuri în toate direcţiile. Tâmplăria interioară, inclusiv feroneria, prezintă degradări ce pun în pericol calitatea funcţională şi aspectul estetic.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
