Ministerul Culturii a deschis un dialog cu reprezentanţii grupului Louis Vuitton Moët Hennessy care vizează o serie de evenimente şi expoziţii în care ia şi artizanii/meşteşugarii din România să fie puşi în valoare la nivel mondial, după folosirea de către casa de modă a modelului iei specifice zonei Sibiului ca sursă inspiraţională pentru unele piese din colecţia “LV By The Pool” 2024.
"Astăzi, de Ziua Universală a Iei, sub tema "Un nou început - Give Credit", mă bucur că reuşim să ne protejăm patrimoniul cultural imaterial şi să transmitem lumii mesajul iubirii şi al respectului faţă de portul popular românesc şi artizani", a transmis Ministerul Culturii.
Simbol al tradiţiei româneşti, ia este un element care ne-a demonstrat că are puterea să unească români cu aceeaşi dorinţă: protejarea şi recunoaşterea patrimoniului cultural.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Brandul Louis Vuitton a folosit, potrivit La Blouse roumaine, modelul cămăşii din Mărginimea Sibiului în noua colecţie 2024, fără menţionarea originii şi fără acordul păstrătorilor de zestre culturală. Prin campania "Give Credit" s-a solicitat ca brandul "să scoată piesele din colecţie până la obţinerea acordului din partea comunităţilor, cu creditarea originii".
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...